Nicoleta Dumitrescu
Pentru cei dornici de drumeţie pe cărări de munte, Cascada Urlătoarea este printre preferinţe, având în vedere faptul că, din oraşul Buşteni, traseul este cel mai uşor, inclusiv ca distanţă, în pas lejer ajungându-se la destinaţie în maximum o oră. Fiind unul dintre cele 46 de monumente naturale din cadrul Parcului Natural Bucegi, drumul către cascadă parcă mângâie privirea, pentru cei care locuiesc în oraşe – unde la ordinea zilei sunt aglomeraţia, zgomotul de maşini, aerul şi asfaltul încinse, praful, betonul – priveliştea fiind una odihnitoare, ca un fel de antidot împotriva stresului şi oboselii. Potecile bătătorite, razele soarelui ce se strecoară enigmatic printre frunzele copacilor, aerul curat de munte, brazii semeţi, cântecul păsărilor, florile, iarba, câte un firicel de apă zărit în stânga sau în dreapta ori susurând pe sub o stâncă, un podeţ din câteva scânduri sunt elementele de decor până la destinaţie. Nu ai cum să te rătăceşti, punctul roşu încercuit cu alb- simbolul traseului Cascadei Urlătoarea- fiind zărit, la tot pasul, fie pe trunchiul copacilor, fie pe stânci. Cât priveşte răspunsul la întrebarea „Mai e mult până la cascadă?”, la finalul traseului răspunsul vine de la sine pentru că, după ultimul urcuş, când, parcă, simţi că te-au trecut toate năduşelile, dintr-o dată aerul devine mai curat, la urechi ajungând, în valuri, un zgomot de apă curgătoare. Pitită după o stâncă vezi, în final, în toată splendoarea ei, cascada. Şi cu cât te apropii de apa care cade cu putere peste stânci, aerul este şi mai curat, răcoarea transmisă înviorându-te pe loc. Iar cinci minute de stat cu faţa către apă, cu ochii închişi, fără să te gândeşti la nimic, ca şi când n-ai avea niciun necaz, nicio grijă fac cât două ceasuri de destindere la care apelează, de regulă, orăşenii cu pretenţii care se duc la Spa. Asta dacă ai norocul să nu fie prea mulţi turişti la faţa locului ! Pentru că, aşa cum se întâmplă adesea, unii dintre români nu prea ştiu cum să aprecieze darurile naturii şi să se bucure de ele. Concret – aşa cum s-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute – pentru cei care ajunseseră la cascadă, prima grijă era un selfie ba în stânga, ba în dreapta apei, inclusiv în zone declarate periculoase. Numai că asta nu a fost totul, cadrul feeric al locului fiind stricat, la propriu, de comercianţii care consideră că îşi pot întinde tarabele oriunde. După cum se vede şi în imaginea alăturată a fost vorba despre o „ţigănie” curată, produsele fiind expuse unele peste altele, lista de preţuri, trecute de mână cu pixul, fiind fixată, să nu o ia vântul, cu o piatră. Din decor nu lipseau zmeura, vândută la pahar, sau porumbul, scos direct ditr-o oală, de mari dimensiuni, trântită direct pe pământ, din care ieşeau aburii de la apa fierbinte. Culmea e că ultimul produs avea mare succes la vânzare, mirosul de porumb fiert (5 lei/bucata) care gâdila nările anulând pofticioşilor orice comentariu legat de modul de prezentare sau fierbere, chiar la faţa loculului. Mai mult, pentru „răcorirea” răcoritoarelor, în „buza” cascadei se puteau vedea şi câteva lăzi în care se odihneau doze cu bere sau sticle cu suc. Bon fiscal? În creierii munţilor? În acest context, poate cei care au atribuţii în ceea ce priveşte ocrotirea acestor zone n-ar fi rău să facă o plimbare în zonă, să vadă şi ei ceea ce văd turiştii care vor să admire doar frumuseţile naturii, nu comerţul necivilizat cu care sunt mai mult decât obişnuiţi !
Păcat că nu se doreşte ca acest monument natural hidrologic să fie admirat aşa cum trebuie, având în vedere legenda ce stă în spatele acestuia, de altfel consemnată şi pe un indicator aflat la faţa locului. „ Prin munţii aceştia, o frumoasă păstoriţă, copila Jepilor bătrâni, îşi păştea oile în vremuri îndepărtate. Doi fraţi ciobani se îndrăgostiseră de această păstoriţă şi prinseră a o urmări pas cu pas. Însă niciunul dintre fraţi nu ştia despre dragostea celuilalt. Iată, însă, că pe o vreme neguroasă, ciobanii întind fără să se vadă unul pe altul, braţele către copilă. Păstoriţa, văzâd ciobanii, scoate îngrozită un ţipăt şi se aruncă de pe stânci. Ciobanii au rămas împietriţi pe loc şi până astăzi stau, prefăcuţi în steiuri de piatră, în dreapta şi stânga Urlătoarei. Nefericita păstoriţă, prefăcută în cascada de argint, cade de atunci necontenit de pe stânci şi în căderea ei plânge fără încetare”.
Cascada Urlătoarea este localizată pe versantul estic al Munţilor Bucegi, la poalele Munţilor Jepi. Apele cascadei sunt rezultatul confluenţei a două văi: Comorilor şi Urlătoarea Mică, denumirea venind de la zgomotul produs de căderea apei. Obiectivul se găseşte la intersecţia a două trasee: Buşteni-Cascada Urlătoarea şi Poiana Ţapului-Cascada Urlătoarea, acestea fiind cele mai vizitate trasee din Parcul Natural Bucegi. Traseul ce pleacă spre cascadă, din Poiana Ţapului, a fost realizat de către Carol I. Acesta leagă Castelul Peleş de cascadă şi este cunosct ca „Drumul Regal”, fiind un traseu des parcurs de către Regina Maria.
