A.M.

În perioada 14 – 22 mai, Asociaţia Astronomică Pluto organizează în AFI Palace Ploieşti un spectacol dedicat misterelor Universului, realizat cu ajutorul singurului Planetariu mobil din România. Spectacolul „Constelaţiile în viziunea străbunilor, tălmăcite pe înţelesul copiilor” va avea loc zilnic, în intervalul orar 9:00 – 18:00. Planetariul mobil aparține Asociaţiei Astronomice Pluto și este adus din Cluj. Acesta are forma unei cupole cu un diametru de opt metri şi înălţime de cinci metri. În timpul spectacolului, copiii vor avea ocazia să descopere, cu ajutorul unor proiecţii digitale de înaltă rezoluţie, Sistemul Solar şi unele dintre cele mai cunoscute constelaţii precum: Scaunul lui Dumnezeu, Carul Mare, Carul Mic, Ciobanul cu oile, Cloşca cu pui ș.a. Planetariul poate realiza și simulări ale procesului de trecere de la zi la noapte. Durata unui spectacol este de 50 de minute, iar prețul unui bilet de intrare este de 10 lei. Ploieștenii își pot rezerva locuri la numărul de telefon: 0752. 690. 245 sau la adresa de e-mail ploiesti@planetariumobil.ro. Sunt așteptate grupuri organizate de copii, dar și adolescenții și adulții interesați de acest spectacol. Pentru detalii suplimentare, cititorii pot urmări pagina de web www.afipalaceploiesti.ro sau pagina de Facebook, AFIPalacePloiesti.