Alex Călinoiu

Ajuns la ediţia cu numărul 14, Festivalul Caşcavelei a atras, în acest weekend, câteva mii de persoane la Valea Doftanei, pentru trei zile de distracţie scăldate cu vin şi bere şi dominate de dans, voie bună, dar şi cu preparate alese. Ca de fiecare dată, în centrul atenţiei au fost producătorii din localitate, care au pus pe tarabe vestita caşcavea, devenită o marcă înregistrată a comunei. Alături de ei, producători din împrejurimi şi din zonele Bran şi Rucăr au adus pastramă de berbecuţ şi oaie, cârnaţi afumaţi, caş şi brânză de burduf, toate preparate după reţete vechi de secole.
Ediţia din această toamnă a marcat şi o premieră, 2015 fiind primul an în care „Festivalul Caşcavelei” s-a derulat ca marcă proprie a comunei Valea Doftanei, după ce autorităţile locale au reuşit – la fel cum au făcut în urmă cu mai mulţi ani pentru caşcaveaua propriu-zisă – să înregistreze această marcă şi să se asigure că ea nu va putea fi folosită de nicio altă localitate. În plus, ceva a rămas neschimbat la festival, şi anume atenţia pentru autentic şi pentru tradiţie. „Avem peste 50 de producători tradiţionali de produse lactate şi din carne, atât din Valea Doftanei cât şi din Braşov sau Argeş. Caşcaveaua este un produs omologat de ceva vreme, în 2014 am reuşit să omologăm şi păstrăvul afumat de Valea Doftanei, iar din 2015 Festivalul Caşcavelei a devenit marcă înregistrată a localităţii noastre. Acest festival păstrează şi promovează tradiţia localităţii şi am încercat, prin modul de organizare şi prin specificul comercianţilor care au primit acceptul de a participa, să punem accentul pe produse autentice şi pe tradiţional. Chiar dacă unii comercianţi poate s-au supărat pe noi, n-o să vedeţi niciodată chinezării la acest festival”, a punctat primarul localităţii, Ion Manea, care mărturisea, la deschiderea festivalului, că singura sursă de emoţii se leagă de condiţiile meteo. Totuşi, vremea a ţinut cu petrecăreţii pe parcursul celor trei zile de festival.
Seara, pe scena amenajată pe stadionul din localitate, în apropiere de standurile cu pastramă şi caşcavea, au urcat consacraţi artişti de muzică populară, uşoară sau de petrecere. Capul de afiş a fost ţinut de Constantin Enceanu, Niculina Stoican, Corina, Nicu Paleru, Emilia Ghinescu, Alessia, Carmen Rădulescu şi Alesis.