Două muzee prahovene vor colabora pentru realizarea unei expoziții mai puțin obișnuite, care va putea fi vizitată începând de mâine și până la finalul lunii septembrie, la Muzeul Cinegetic al Carpaților “Posada”.
Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” Ploiești – secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova – în colaborare cu Muzeul Cinegetic al Carpaților ,,Posada” vernisează mâine, începând cu ora 11.30, expoziția temporară „Sub semnul zeiței Diana. Armonii silvice în orologerie”.
Vor fi expuse piese de orologerie, din secolele
XVIII-XX, al căror registru ornamental este în consonanță cu tematica muzeului-gazdă. Vizitatorii vor putea admira principalele tipuri de ceasuri care au asigurat celebritate Regiunii Pădurea Neagră în întreaga lume, de la ceasurile cu cuc până la cele cu cadran din lemn, sticlă sau tablă ambutisată. O piesă de excepție este reprezentată de un ceas de masă din secolul al XIX-lea, al cărui cadran este înconjurat de celebrele personaje din mitologia greco-romană, Diana și Acteon, patroni ai vânătorii. Vânătoarea, abordată ca pasiune și sacrificiu, dar și simbolistica acesteia, sunt ilustrate în expoziție și de o categorie de piese deosebite, reprezentată de ceasurile de buzunar realizate de renumite firme elvețiene din secolul al XIX-lea.
Expoziția va putea fi vizitată la sediul Muzeului Cinegetic al Carpaților „Posada” cu sediul în Comarnic, str.Posada nr.11, în lunile august și septembrie, zilnic, de marți până duminică, între orele 9.00-17.00.