Cu o saptamana inainte de sfarsitul lunii septembrie a.c., in contextul vietii juridice romanesti marcate de implementarea unei noi legislatii civile, la Curtea de Apel Ploiesti, la initiativa presedintelui acesteia, magistrat Valentina Gheorghe, s-a desfasurat seminarul cu tema “Influenta Codului Civil din Quebec asupra Noului Cod Civil”. La respectivul seminar a participat lectorul universitar doctor Iolanda Boti, avocat in cadrul Baroului Iasi si al Barreau du Quebec, la intalnire participand atat judecatori din cadrul Curtii de Apel, cat si de la Judecatoria Ploiesti. Mai nou, in saptamana 24-28 octombrie a.c., un grup de 10 magistrati straini din Franta, Spania, Austria, Germania si Italia va efectua un stagiu de informare la Curtea de Apel Ploiesti, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, Tribunalul Dambovita, Judecatoria Sinaia, Parchetul de pe langa Judecatoria Sinaia, Tribunalul Buzau, Tribunalul Prahova si Judecatoria Ploiesti. Stagiul face parte din cadrul programului de schimb de magistrati intre statele Europei, intitulat “Program de schimb al autoritatilor judiciare”.
Intrucat obiectivul stagiului il constituie cunoasterea modului de functionare atat al instantelor, cat si al institutiilor imediat superioare, cu o saptamana inainte ( 17- 21 octombrie a.c.) aceiasi 10 magistrati vor vizita institutiile implicate in activitatea sistemului – Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justitiei, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Departamentul National Anticoruptie si Curtea Constitutionala.
(F.T.)