Conducătorul de joc al echipei masculine de handbal CSM Ploieşti, Alexandru Dimache, va lipsi la meciul cu CSM Bucureşti, programat duminică, de la ora 11, în cadrul etapei a patra a Ligii Naţionale. Acesta şi-a dislocat umărul stâng la meciul anterior al echipei, disputat la Satu Mare şi încheiat la egalitate, scor 22-22, când a evoluat numai în primele 15 minute.
„Ne bucurăm că nu este ceva mai grav, aşa cum credeam iniţial, şi că va lipsi numai zece zile, după cum ne-a spus doctorul. Ne va fi greu fără el la următorul meci, dar sperăm să reuşim un joc bun şi în asemenea condiţii”, a declarat antrenorul principal al formaţiei ploieştene, Lucian Nicolae.
Alexandru este aşteptat să revină în lotul formaţiei pentru al doilea meci programat pe teren propriu, cu Pandurii Târgu Jiu, în data de 2 octombrie. De asemenea, conducerea echipei ploieştene speră ca într-o lună să poată bifa şi debutul interului Florin Nicolae, operat în această vară şi a cărui recuperare decurge foarte bine până acum.