Poliţiştii din comuna Cornu au fost sesizatidespre faptul că trei persoane au dărâmat un stâlp din beton si fură cabluri electrice montate în zona Suspiru – Valea Drăgănesii din comuna Proviţa de Jos.
Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului şi i-au depistat pe N. Ionuţ, de 18 ani şi A. Costin, de 22 ani, ambii din com. Poiana Câmpina. Cei doi darâmaseră un stâlp de beton care era folosit pentru alimentare cu energie electrică a sondelor de extracţie ţiţei. Linia electrică montată pe stâlp nu transporta energie electrică nefiind în stare de funcţionare.
Din cercetări a rezultat că cei doi secţionaseră cablurile electrice cu intenţia de a le valorifica la un centru de colectare a materialelor reciclabile.
Tinerii sunt cercetaţi penal pentru furt calificat.