Preţul de vânzare al apartamentelor vechi din Ploieşti a ajuns în primul semestru al acestui an la o medie de circa 914 de euro pe metrul pătrat, în scădere cu 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut – relevă datele companiei de consultanţă pentru evaluare DARIAN – şi cu aproximativ 3% mai mici faţă de semestrul doi din 2010.
În Centru, de exemplu, apartamentele vechi cu două camere s-au vândut cu preţuri cuprinse între 50.000 şi 75.000 de euro, în timp ce pentru acelaşi tip de apartamente din zone cum ar fi Mihai Bravu, Democraţiei sau Vest, preţurile au oscilat între 30.000 şi 60.000 de euro, în funcţie de amenajări, amplasament sau etaj. În zona Republicii, apartamentele s-au vândut la o medie de circa 950 de euro pe metru pătrat, iar în Cantacuzino la 925 de euro pe metru pătrat, deci cu puţin peste media oraşului.
Comparativ, în semestrul I din 2011, preţul mediu de tranzacţionare al apartamentelor vechi, la nivel naţional, a fost de aproximativ 739 euro/mp, în scădere cu aproximativ 7% faţă de semestrul I din 2010. Cele mai scumpe apartamente sunt în Bucureşti, unde preţul mediu a fost în semestrul I din 2011 de 1008 euro/mp.
Pe ansamblu, preţurile terenurilor din Ploieşti au înregistrat şi ele scăderi (-12%) faţă de primul semestru al anului trecut sau cu 7% dacă ne raportăm la a doua jumătate a anului 2010.
Cel mai mult au scăzut – faţă de semestrul I din 2010 – preţurile în zonele ultracentrale ale oraşului (-17%), în timp în zonele semicentrale preţurile au stagnat. În zonele ultracentrale, preţul metrului pătrat de teren cu regim mediu de înălţime a fost cuprins între 400 şi 600 de euro, în timp ce în zonele mărginaşe terenurile din acelaşi regim s-au vândut cu preţuri cuprinse între 20 şi 40 euro pe metru pătrat.

Raportul privind analiza pieţei imobiliare realizat de compania Darian mai relevă faptul că chiriile pentru spaţiile de birouri se află şi ele pe un trend descrescător (s-au înregistrat scăderi cuprinse între 4 şi 7%) şi, în funcţie de finisaje şi dotări, se situează pe intervalul mediu de 9-12 euro/mp/lună în zonele ultracentrale.