În perioada 26-28 februarie, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a suplimentat dispozitivul în vederea intensificării acțiunilor pentru prevenirea accidentelor rutiere și sporirea gradului de siguranță publică.
Astfel, în perioada menționată, au fost desfășurate 103 acțiuni și controale, în urma cărora polițiștii au constatat 31 de infracțiuni (din care 20 pentru consum de alcool la volan) și 1.048 de fapte contravenționale.
Au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 372.954 de lei. 744 dintre acestea au fost aplicate pentru contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, 93 pentru fapte ce aduc atingere ordinii și liniștii publice și 49 pentru încălcarea normelor comerciale.
40 de abateri la regimul de viteză au fost constatate cu aparatul radar mobil TruCam.
Ca sancțiuni complementare, polițiștii au reținut 39 de permise de conducere, din care 20 pentru consum de alcool la volan, precum și 16 de certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost ridicate în vederea cercetărilor aproape 60 de metri cubi de material lemnos.
La acțiuni au participat și jandarmi.
Exemple:
-Sâmbătă, 27 februarie, în timpul unei acțiuni desfășurate în târgul din orașul Băicoi, polițiștii au constatat diferențe între stocurile faptice de material lemnos deținut și cele cuprinse în documentație. În cazul uneia dintre societățile controlate, au fost confiscată valoric cantitatea de 57,709 metri cubi de cherestea, în valoare de 26.199,56 lei și a fost sancționată contravențional cu suma de 25.000 lei.
De asemenea, pentru nereguli similare, unei alte societăți i-au fost confiscați 2,161 metri cubi de cherestea și i-au fost aplicate sancțiuni în valoare de 25.000 lei.
-Duminică, 28 februarie, polițiștii ploieșteni au depistat 4 cetățeni care încercau să comercializeze tutun și băuturi alcoolice. Cei 4 au fost sancționați contravențional conform normelor referitoare la comerțul ilicit, iar cantitatea de 20 de litri de băuturi alcoolice și 3.680 de țigări au fost confiscate.