Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Prahova, traficul rutier pe DN 1 este restricţionat, vineri la prânz, în dreptul oraşului Câmpina, în urma unui accident rutier.

Astfel, sensul de mers Ploieşti-Braşov este blocat, după ce un autoturism care cobora dinspre munte a derapat şi s-a izbit de parapetul de pe marginea drumului, în urma accidentului o persoană fiind rănită.

Imediat după accident, DN 1 a fost complet blocat timp de aproximativ un sfert de oră, iar la ora transmiterii acestei ştiri circulaţia se desfăşoară pe sensul de mers Braşov- Ploieşti, fiind dirijată de poliţişti, potrivit mediafax.ro.