Tricolorul LMV Ploieşti-CSU Ştiinţa Bucureşti, astăzi, ora 12.00

Petre Apostol

Echipa masculină de volei Tricolorul LMV Ploieşti va începe o nouă campanie spre promovarea în primul eşalon valoric. După ce a testat nivelul campionatului în urmă cu doi ani, la debutul în competiţie, iar apoi a fost la un punct distanţă de o eventuală promovare, formaţia antrenată de Marian Anton vizează, în acest sezon, să avanseze în Divizia A1 şi, astfel, să readucă oraşul Ploieşti pe cea mai înaltă scenă a voleiului românesc. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, lotul echipei ploieştene a suferit numeroase modificări faţă de sezonul precedent, şase jucători nou-veniţi regăsindu-se în cadrul formaţiei.
Din echipa avută la dispoziţie de tehnicianul Marian Anton în ediţia trecută de campionat, au mai rămas Răzvan Purice, Sergiu Marinca, Alexandru Călin, Ioan Andrei, Bogdan Mehedinţeanu şi Mădălin Marinescu, cel din urmă preluând, totodată, şi funcţia de antrenor secund. Lotul a fost completat cu jucători cu experienţă în prima divizie naţională, Cosmin Ghimeş (35 ani, coordonator), Tudorel Farcaş (27 ani, secund), Sebastian Palfi-Tamaş (27 ani, secund), Andrei Achimescu (24 ani, coordonator), Ştefan Someşan (26 ani, secund). De remarcat şi revenirea în lot a centrului ploieştean Răzvan Popa (22 ani), precum şi achiziţia unui alt centru originar din Ploieşti, Alexandru Voinea (21 ani), care a făcut parte din echipa campioană de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar în 2012.
În perioada anterioară startului de campionat, gruparea ploieşteană a disputat câteva meciuri de verificare în compania unor formaţii din prima divizie sau chiar din străinătate, în care s-a descurcat bine. În plus, la inaugurarea noii săli în care va evolua din acest sezon, din Complexul Sportiv „Tel George Junior”, realizat de Victor Ionescu, Tricolorul LMV a învins în minimum de seturi pe prim-divizionara Steaua Bucureşti, grupare care a spulberat, la turneul de promovare, şansele echipei ploieştene de a avansa în eşalonul superior.
Echipa prahoveană va debuta în noul sezon competiţional în compania formaţiei CSU Ştiinţa Bucureşti, grupare pe care a învins-o, fără mari dificultăţi, într-un meci amical, disputat luna trecută. Formaţia din Capitală a început noul sezon de săptămâna trecută, aceasta ajungând primul lider al Seriei Est, după victoria înregistrată, pe teren propriu, în minimum de seturi, cu CSV Dacia Buzău, scor 25-21, 25-21, 25-22.
Reacţiile din tabăra ploieşteană, înainte de startul acestui sezon au fost următoarele:
Antrenorul Marian Anton: „Suntem pregătiţi pentru un nou sezon. Fiind un lot pe jumătate format din jucători nou-veniţi, mai avem câteva lucruri de pus la punct. Primul meci este întotdeauna mai greu, dar sunt sigur că băieţii se vor mobiliza la maximum pentru a obţine o victorie frumoasă. Suntem conştienţi că fiecare echipă va juca mult mai concentrată cu noi, dar asta nu va fi decât un lucru bun pentru noi, deoarece ne va mobiliza în plus”.
Preşedintele clubului, Dragoş Diaconeasa: „În primul sezon, am încercat să luăm contactul cu modul de desfăşurare al campionatului şi am avut o evoluţie bună, fiind mai mereu între primele patru clasate. Apoi, în sezonul trecut, ne-am propus să ajungem la turneul de promovare şi am fost aproape să ne depăşim aşteptările. În anul acesta competiţionale ne-am stabilit ca obiectiv promovarea, iar aşa cum de fiecare dată ne-am îndeplinit obiectivul, sper să continuăm această tradiţie şi acum”.
Vicepreşedintele clubului, Daniel Mocanu: „Individual, echipa este mai valoroasă, cu şase jucători noi. Dar, şi ca întreg, valoarea echipei a crescut, având în vedere că avem un coordonator de nivelul lui Cosmin Ghimeş, care a adus o altă coeziune în rândul lotului. Îmi pare rău că nu am putut să-i aducem pe Liviu Cristudor şi pe Sorin Dragomir, pentru că sunt jucători ploieşteni şi de valoare, însă pe viitor ne aşteptăm să-i aducem acasă. În schimb, mă bucur mult să începem într-o nouă sală de nivelul primei divizii. Rapid, Ştiinţa Bucureşti, Ştiinţa Bacău s-au întărit în acest sezon, ceea ce va face campionatul mai atractiv şi mai provocator pentru noi, deoarece ne ambiţionează şi mai mult. Ne aşteptăm la susţinerea tuturor iubitorilor de volei şi a factorilor care pot contribui la dezvoltarea voleiului în Prahova şi în România. Suntem încrezători că în luna mai ne vom bucura pentru promovarea în prima divizie, după care va începe un nou drum şi mai greu”.
Directorul executiv, Dacian Alecse: „A fost foarte greu de găsit jucători de valoare care să fie şi dispuşi să vină să joace în divizia a doua. Dar, aceştia au venit mai ales pentru că ştiu că suntem un club serios. Iar la lotul pe care îl avem în prezent, sper să nu avem nicio problemă în a avansa în prima divizie. În plus, un fapt important îl reprezintă că, evoluând într-o sală în care condiţiile sunt cele mai bune, putem chiar aduce, eventual, turneul de promovare la Ploieşti”.

Programul echipei ploieştene în faza preliminară a Seriei Est:
TUR
25 octombrie 2014: CSU Ştiinţa Bucureşti (acasă)
1 noiembrie 2014: Rapid Bucureşti (deplasare)
8 noiembrie 2014: Tomis Constanţa (acasă)
15 noiembrie 2014: Ştiinţa Bacău (deplasare)
22 noiembrie 2014: CSM Suceava (acasă)
29 noiembrie 2014: CSV Dacia Buzău (deplasare)
RETUR
13 decembrie 2014: CSU Ştiinţa Bucureşti (deplasare)
17 ianuarie 2015: Rapid Bucureşti (acasă)
24 ianuarie 2015: Tomis Constanţa (deplasare)
31 ianuarie 2015: Ştiinţa Bacău (acasă)
7 februarie 2015: CSM Suceava (deplasare)
14 februarie 2015: CSV Dacia Buzău (acasă)