Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis prognoza meteo care vizează ultima săptămână din august şi prima din luna septembrie.

Regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de normele climatologice ale perioadei. Vor exista uşoare variaţii ale temperaturii aerului în special în prima săptămână, când media maximelor va avea valori de la 26…28 de grade, până la aproximativ 31 de grade care se vor înregistra în jurul datei de 27 august. În a doua săptămână, media valorilor diurne va fi de 27…28 de grade, iar spre sfârşitul intervalului se anticipează o scădere uşoară a temperaturii aerului până spre 25 de grade. Temperaturile minime vor avea uşoare variaţii pe parcursul intervalului, dar media valorilor nocturne se va situa, în general, în jurul a 15 grade.
Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi uşor mai ridicată în jurul datei de 28 august şi după data de 2 septembrie, iar în rest se va menţine scăzută.

La munte, in primele două zile valorile termice vor marca o creştere uşoară, iar apoi, pe tot parcursul intervalului, variaţiile vor fi nesemnificative, astfel că media maximelor va fi de 16…18 grade. Primele două nopţi ale intervalului se vor menţine mai răcoroase, cu o medie a temperaturilor minime în jurul valorii de 6 grade. În restul intervalului, după o uşoară creştere termică, media valorilor nocturne va fi de 8…10 grade.
Probabilitatea pentru ploi, în general slabe cantitativ, va fi mai mare în zilele de 27 şi 28 august şi după data de 1 septembrie. În restul intervalului, condiţiile de ploaie se menţin reduse.