Petre Apostol

La Campionatul naţional de şah pe echipe pentru juniori şi copii, clubul Petrolul Ploieşti a reuşit să-şi adjudece trei medalii. Echipa de fete de la grupa 14 ani, pregătită de antrenorul Gheorghe Pepene, a urcat pe podium la toate cele trei probe la care a luat parte, câştigând două titluri de campioană naţională şi unul de vicecampioană.
Alcătuită din sportivele Valentina Nistor, Maria Magdalena Moş şi Gabriela Nistor (sora Valentinei), formaţia ploieşteană a avut cel mai bun parcurs la proba de şah rapid. CS Petrolul a acumulat 10 puncte, câştigând cinci meciuri şi pierzând unul singur, depăşind clar următoarele clasate, CSŞ Palatul Copiilor Constanţa şi CS Politehnica Iaşi, care au încheiat cu câte 7 puncte fiecare.
Valentina Nistor a fost lidera formaţiei ploieştene, cu 4,5 puncte dintr-un total de 6 puncte posibile, fiind cea mai bună jucătoare la masa 1 şi a doua din întreaga ierarhie a sportivelor din campionat. Gabriela Nistor a adunat 4 puncte, iar Maria Moş – 3,5 puncte.
Cel de-al doilea titlu naţional adjudecat de CS Petrolul s-a înregistrat la şah blitz, formaţia ploieşteană impunându-se cu 8 puncte (3 victorii, 2 remize şi o înfrângere), depăşind la limită echipele CS Politehnica Iaşi şi CSŞ Palatul Copiilor Constanţa, cu câte 7 puncte fiecare.
Gabriela Nistor a adunat cele mai multe puncte pentru gruparea prahoveană, câştigând 5 p, Valentina Nistor şi Maria Moş acumulând 3,5 p, respectiv 3 p.
Titlul de vicecampioană a ţării obţinut de CS Petrolul s-a înregistrat la proba de şah clasic, elevele antrenorului Gheorghe Pepene situându-se pe locul al doilea, cu 8 puncte (4 victorii şi 2 înfrângeri), la un singur punct în urma grupării CS Politehnica Iaşi. Gabriela Nistor a adunat 5 puncte, în timp de Valentina Nistor a obţinut 3,5 puncte, iar Maria Moş – 2,5 puncte.