Violeta Stoica
Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti a trimis în judecată, într-un nou dosar penal, 12 dintre membrii lotului Oniga, pentru acte materiale ale infracţiunilor săvârşite în formă continuată şi care sunt acum pe masa judecătorilor de la Tribunalul Buzău, după strămutarea cauzei de la Tribunalul Prahova.
În acest al doilea dosar, procurorii DNA au efectuat cercetări în legătură cu modalitatea prin care, în schimbul unor sume de bani şi în baza unor acte medicale falsificate, mai multe persoane au obţinut, fără drept, încadrarea în grad de handicap şi eliberarea certificatelor care atestă acest fapt de către membrii Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova. Certificatele au fost ulterior folosite de beneficiari pentru obţinerea unor sume importante de bani de la bugetul public cu titlu de indemnizaţii de handicap, bugete complementare, indemnizaţii de însoţitor şi alte facilităţi prevăzute de lege pentru această categorie de persoane. Cele mai multe acte materiale sunt atribuite, potrivit procurorilor, fostei şefe a Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova, Viorica Oniga. În sarcina acesteia au fost reţinute de către anchetatori infracţiuni de luare de mită în formă continuată (21 acte materiale); abuz în serviciu în formă continuată (18 acte materiale ); complicitate la înşelăciune în formă continuată (18 acte materiale); fals intelectual în formă continuată (18 acte materiale).
Ceilalţi inculpaţi în acest dosar sunt Ioana Borcan, Georgeta Oprea, Sorin Octavian Gabor, Mariana Pascu, Georgeta Neacşu, Gheorghe Mihalcea, Lia Aluna Dumitrescu, Alexandrina Dumitru, Ion Lucian Manea, Claudia Rodica Manea şi Georgiana-Nicoleta Irimia, persoane care au avut legătură, conform procurorilor DNA Ploieşti, cu eliberarea unor certificate de handicap pentru persoane care nu aveau acest drept.
Expertizele medico-legale au infirmat diagnosticele din certificatele de handicap
Conform informaţiilor oficiale, în rechizitoriul primului dosar, care se află acum pe rolul Tribunalului Buzău, „inculpata Oniga Viorica – preşedintele comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap şi Borcan Ioana – membră a comisiei, în schimbul unor sume de bani sau foloase materiale, au stabilit încadrarea în grad de handicap a solicitanţilor şi eliberarea certificatelor de încadrare în grad de handicap, deşi aceştia nu sufereau de afecţiunile care să le confere acest drept.
Pentru a se stabili dacă solicitanţii suferă de afecţiunile pentru care au fost încadraţi în grad de handicap, s-a dispus efectuarea unor expertize medico – legale la nivelul Serviciului de Medicină Legală Prahova, fiind infirmate diagnosticele care au stat la baza încadrării şi eliberării certificatelor.
Au existat şi unele situaţii în care beneficiarii au declarat că nu suferă de nicio afecţiune care să le confere dreptul de a fi încadraţi în grad de handicap şi au refuzat efectuarea expertizelor, arătând şi recunoscând modul fraudulos de obţinere a certificatului (în general prin remiterea unei copii de pe actul de identitate şi a unei sume de bani către o persoană care intermedia obţinerea actului constatator al existenţei handicapului, fără să se fi prezentat vreodată la comisie pentru evaluarea cerută obligatoriu de lege).
De asemenea, în cauză au fost efectuate expertize grafoscopice, stabilindu-se care sunt actele medicale falsificate şi depuse la dosarele întocmite pentru încadrarea în grad de handicap, modalitatea de realizare a falsului şi persoanele care au falsificat documentele, după caz. Au fost audiaţi medicii în numele cărora au fost întocmite actele medicale falsificate, aceştia arătând că documentele nu au fost eliberate de ei”.
Procurorii DNA Ploieşti au înaintat spre judecare şi cel de-al doilea dosar către Tribunalul Prahova, însă este de aşteptat ca, şi în acest caz, să fie solicitată strămutarea cauzei la o altă instanţă.














