Societatea Apa Nova Ploieşti va organiza ,,Ziua Porţilor Deschise’’, din dorinţa de a le oferi elevilor şi tinerilor din municipiu o privire de ansamblu asupra modului de funcţionare a alimentării cu apă, dar şi pentru a-i forma spre un comportament responsabil faţă de mediu şi faţă de resursele de apă potabilă, ţinând cont de faptul că săptămâna aceasta în toate instituţiile de învăţământ se organizează ,,Săptămâna altfel’’.
Astfel, Apa Nova va organiza evenimentul menţionat pe o perioadă de trei zile, respectiv de pe 9 aprilie şi până pe 11 aprilie, inclusiv, la Staţia de Producţie a Apei „23 August”, între orele 10.00 – 16.00. Elevii vor avea ocazia să vadă o parte dintre instalaţiile aferente procesului de producţie a apei (foraje, rezervoare şi pompe de apă). Ei vor putea înţelege care este traseul apei de la sursă la consumatorul final şi care sunt etapele procesului de producţie care permit asigurarea unei ape potabile de calitate. Mai mult, elevii vor afla despre importanţa biodiversităţii în natură şi în menţinerea echilibrului acesteia. De asemenea, ei vor vedea care sunt acţiunile întreprinse de Apa Nova Ploieşti pentru protejarea şi favorizarea dezvoltării biodiversităţii la Staţia de Producţie „23 August”.
Pentru programarea unei vizite, şcolile şi cadrele didactice interesate să participe cu grupuri de elevi la ,,Zilele Porţilor Deschise’’ – Apa Nova Ploieşti pot apela la numărul de telefon 0244.407.639 sau la adresa de e-mail office@apanova-ploiesti.ro.
C.D.