Poliția Locală Ploiești participă anul acesta la acțiuni desfășurate în cadrul Programului ”Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, derulat în cursul săptămânii 07-11 aprilie 2014.
Astfel marți, 08 aprilie 2014, elevi ai Clasei Pregătitoare A ”Albinuțele” de la Școala Gimnazială ”George Coșbuc” Ploiești, vor vizita sediul Poliției Locale, unde vor sta de vorbă cu polițiștii locali, vor vedea echipamentul din dotare, precum și Dispeceratul în care funcționează sistemul de monitorizare video a unităților de învățământ de pe raza municipiului.
De asemenea, vineri 11 aprilie 2014, elevi ai Clasei Pregătitoare B ”Clasa Albinuțelor” de la Școala Gimnazială ”Carol I” Plopeni, vor vizita sediul Poliției Locale Ploiești, conform aceluiași program.
La finalul vizitelor, elevii vor primi diplome denumite generic ”Micul Polițist Local”, precum și materiale informative privind Poliția Locală Ploiești.