Începând de maine, când ar urma să se încheie toate procedurile legale, inclusiv semnarea contractului de management – Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti va avea în mod oficial un nou manager – pe dr. Alexandru Băloi – declarat câştigător în urma concursului susţinut la începutul lunii martie.

Noul manager a ocupat până în prezent funcţia de şef al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, unde a fost detaşat de la conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Prahova. Până la această dată, managementul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti a fost asigurat de către directorul medical, dr. Florin Puşcariu, postul de conducere rămânând vacant din data de 6 decembrie 2013, când fostul şef al unităţii medicale prahovene a solicitat încetarea contractului de management prin acordul părţilor, ca urmare a anchetei declanşate de Ministerul Sănătăţii în urma unei scrisori deschise a chirurgului Dan Oprea. Preluarea conducerii la SJUP – cea mai mare unitate sanitară din judeţ, este fără îndoială o provocare şi o responsabilitate uriaşă, însă noul manager are proiecte ambiţioase. ,,Există o serie întreagă de măsuri pe care le voi lua cu privire la funcţionarea SJUP, unele imediate şi care nu necesită investiţii.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.