Primul campionat al judeţului a debutat la finalul săptămânii trecute, rundă în care au avut loc destule jocuri importante, atât pentru partea superioară cât şi pentru cea inferioară a clasamentului. Un meci cu miză în zona ”nisipurilor mişcătoare” s-a desfăşurat la Breaza, gazdele de la CSO Tricolorul primind replica sportivilor de la CS Cornu. Oaspeţii s-au prezentat la meci după ce în săptămâna premergătoare partidei transferaseră cinci juniori proveniţi de la clubul de Liga a II-a Rapid Bucureşti! Nici localnicii nu au stat cu mâna în sân în pauza de iarnă şi l-au adus la echipă, în funcţia de antrenor-jucător, pe atacantul Marius Vişan (în foto), fotbalist care în prima parte a sezonului a evoluat la gruparea de Liga a III-a AFC Fortuna Poiana Câmpina. În tur, Vişan marcase nouă goluri pentru trupa de eşalon superior, fiind unul dintre golgheterii seriei la jumătatea întrecerii, iar în pauza de iarnă a anunţat că renunţă la activitatea de la nivelul celui treilea campionat al ţării.
Revenind la partida de duminică, notăm că CSO Tricolorul s-a impus cu scorul de 5-3 în faţa celor de la Cornu, Vişan marcând două goluri în contul echipei sale. Vizavi de revenirea lui Vişan la CSO Tricolorul Breaza, atacantul care în urmă cu câţiva ani a promovat cu trupa locală în Liga a II-a ne-a spus: ”În iarnă, după ce am anunţat că nu voi mai juca pentru AFC Fortuna Poiana Câmpina, primarul oraşului Breaza, Răzvan Bălăşeşcu, dar şi mai mulţi oameni de fotbal din localitate m-au rugat să preiau echipa locală, mai ales că se afla într-o situaţie prostă. Nu am stat prea mult pe gânduri, asta deoarece în conducerea formaţiei CSO Tricolorul Breaza a venit un fost colaborator de-al meu, Vasile Stere. Obiectivul nostru în acest sezon este menţinerea în eşalon şi din campionatul următor vrem să creăm o grupare care să nu mai aibă emoţii cu retrogradarea”.
Trebuie spus şi faptul că meciul cu Cornu a reprezentat o partidă de şase puncte, iar în această săptămână oficialii echipei brezene şi-au recompensat jucătorii pentru succesul obţinut în primul joc al returului.
În runda de la finalul săptămânii în curs, oamenii lui Marius Vişan vor întâlni singura grupare care nu a cunoscut gustul victoriei în cele 18 etape disputate, şi anume Rapid Sălciile. Meciul se anunţă unul extrem de interesant, mai ales că adversarii brezenilor s-au întărit în pauza de iarnă, toţi fotbaliştii care au combătut în tur pentru AFC Fortuna II Poiana Câmpina fiind transferaţi la Sălciile. ”La prima vedere va fi un joc uşor, în compania unui adversar care speră la primul succes stagional”, a mai adăugat Vişan.

Se ocupă şi de juniori

În paralel cu activitatea de antrenor jucător la Breaza, Marius Vişan pregăteşte o grupă de juniori a clubului AFC Fortuna Poiana Câmpina. El conduce echipa de copii înscrisă în campionatul judeţean prahovean, mai exact la nivelul juniorilor D (născuţi după 1 ianuarie 2000). La finele turului, echipa lui Vişan se situează pe poziţia a VI-a, cu opt puncte acumulate.
Cristi DAMIAN