Şi în 2014, ploieştenii menţin tradiţia anilor precedenţi, de a fi contribuabili bun-platnici la achitarea taxelor şi a impozitelor pe bunurile aflate în proprietate, încă din prima zi de activitate a fiscului local. Astazi, când Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti şi-a reluat programul cu publicul pe anul 2014, casieriile s-au umplut de persoane care au dorit, încă de la primele ore, să-şi achite dările. De exemplu, la ora 9.30, la casieria de pe strada Basarabi erau prezente zeci de persoane care aşteptau, conform bonului de ordine, să-şi achite fie taxele şi impozitele, fie amenzile, ultimele conform proceselor verbale de contravenţie încheiate. După cum am aflat, deşi activitatea cu publicul începea la ora 8,00, vreo trei persoane au dorit, cu orice chip, să fie primele, aşa că s-au instalat în faţa uşii de pe la ora 6,30. Mai mult decât atât, unii contribuabili au dorit să fie bun-platnici chiar din primele zile ale anului, respectiv pe 2 şi 3 ianuarie, deşi autorităţile anunţaseră că fiscul local îşi reia activitatea pe 6 ianuarie. Ca şi în anii precedenţi, motivaţia celor care se prezintă încă din prima zi de activitate a fiscului local la casierii este să scape de grija plăţii taxelor şi a impozitelor, mulţi preferând să achite întreaga suma datorată pentru anul în curs pentru a beneficia de reducerea de 10%. Aşa cum v-am mai informat, impozitele şi taxele locale pentru anul 2014 se menţin la nivelul celor din anul 2013.

Detalii, in editia de maine a ziarului Prahova.