Valoare-record solicitată pentru proiectele derulate prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa 1 – Polul de Creştere Ploieşti-Prahova. Suma cerută de unităţile administrativ-teritoriale care au depus proiecte şi au încheiat contracte de finanţare cu fonduri europene se ridică la circa jumătate de miliard de lei noi, respectiv 502.986.010,04 lei.

Conform ultimei situaţii realizate de reprezentanţii Polului, care prezintă stadiul implementării proiectelor din Planul Integrat de Dezvoltare, valoarea solicitată de Primăria Ploieşti este cea mai mare din cadrul acestei axe de finanţare, adică 273.377.751,75 de lei, din care valoarea rambursată deja se apropie de 10 milioane de lei. Consiliul Judeţean Prahova a solicitat finanţare prin POR – Polul de Creştere Ploieşti-Prahova pentru proiecte a căror valoare este de 134.593.410,71 lei, rambursările atingând, în acest caz, aproximativ 26,24 milioane de lei. Şi oraşul Băicoi a solicitat aproape şapte milioane de lei pentru un proiect, valoarea rambursată fiind, până în prezent, de 87.555,31 de lei. Completând cu un proiect în parteneriat între Consiliul Judeţean Prahova şi Primăria Ploieşti, de 88.087.070,71 de lei (care încă nu a primit nicio rambursare de fonduri), valoarea totală a banilor care s-au întors din fonduri europene pentru proiectele din Polul de Creştere Ploieşti-Prahova se ridică la circa 36,2 milioane de lei.
Pentru reabilitarea/modernizarea şi echiparea specifică a Centrului de primire în regim de urgenţă „Cireşarii” Ploieşti, municipalitatea ploieşteană a solicitat suma de 6,76 milioane de lei, fiind rambursată valoarea de 1,8 milioane de lei. Tot Primăria Ploieşti – pentru realizarea parcului municipal Ploieşti Vest – a cerut 70,7 milioane de lei, valoarea rambursată deja fiind de aproape două milioane de lei. Şi pentru reabilitarea liniilor de tramvai – în cadrul celor două etape pentru fiecare dintre traseele 101 şi 102 – au fost rambursate sume cuprinse între 767.000 de lei şi două milioane de lei.
Pe Polul de Creştere Ploieşti-Prahova, în lista de rezervă – până la identificarea fondurilor necesare – se află şi modernizarea şi extinderea funcţională a hipodromului din Ploieşti, a cărui valoare solicitată este de 38 de milioane de lei.
De remarcat faptul că anul 2013 a însemnat un progres important pentru semnarea contractelor de finanţare europeană pe Polul de Creştere Ploieşti. În cursul acestui an, Primăria Ploieşti a semnat, în calitate de beneficiar, cinci contracte de finanţare, Consiliul Judeţean Prahova – un contract, al şaptelea contract de finanţare fiind încheiat în parteneriat Consiliul Judeţean Prahova – Primăria Ploieşti.
În cursul anului 2012, Consiliul Judeţean Prahova a parafat patru contracte cu fonduri europene prin Pol, iar Primăria Băicoi – unul. 2011 a fost anul în care Primăria Ploieşti a contractat două proiecte pe aceeaşi filieră de finanţare, iar 2010 a fost anul în care Consiliul Judeţean Prahova a început seria semnării contractelor de finanţare cu un proiect pe care s-au pus parafele şi a intrat în implementare.
V.STOICA