Radu Beligan, care va împlini sâmbătă 95 de ani, va primi titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena de teatru, din partea Cărţii Recordurilor Guinness, duminică, la Teatrul Naţional Bucureşti. Ceremonia va avea loc imediat după spectacolul „Egoistul”, jucat şi regizat de Radu Beligan şi care va începe la ora 19.00. Premiul îi va fi înmânat de prezentatorul TV Cătălin Măruţă, care, împreună cu echipa emisiunii „La Măruţă”, a făcut demersurile pentru ca numele actorului Radu Beligan să fie înscris în Guinness World Records. Radu Beligan va fi sărbătorit şi în ziua în care împlineşte 95 de ani, pe 14 decembrie, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, unde cel mai longeviv artist al scenei româneşti va juca în premiera „Lecţia de violoncel”, în regia lui Felix Alexa. Actorul, născut pe 14 decembrie 1918, are o bogată activitate în teatru, film, televiziune şi radio. El a interpretat roluri celebre, în mari capodopere ale dramaturgiei române şi universale, piese semnate, printre alţii, de Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Mihail Sebastian, William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Eugen Ionescu, Jean Anouilh etc. Totodată, el este cunoscut publicului român în calitate de regizor al unor spectacole precum „Egoistul” de Jean Anouilh, „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, „Doctor fără voie” de J. B. P. Molière, „Străini în noapte” de Eric Assous.