Cele mai multe dintre cadrele didactice prahovene nu doresc să intre în grevă generală în luna decembrie, potrivit rezultatelor unui referendum organizat la nivel judeţean de Sindicatul „Şcoala Prahovei”. 2.192 de sindicalişti nu au fost de acord cu declanşarea acţiunii de protest, 1.624 s-a exprimat pentru iniţierea acesteia, în timp ce 190 de sindicalişti s-au abţinut, după cum ne-a declarat Ion Duţă, lider al sindicatului amintit. Dintre cei aproximativ 8.000 de membri ai organizaţiei – profesori, personal auxiliar, personal nedidactic – doar 4.006 şi-au exprimat opinia în legătură cu declanşarea unei greve generale începând cu 9 decembrie. Referendumul a fost organizat atât la nivelul Prahovei, cât şi în celelalte judeţe ale ţării, în perioada 25 noiembrie- 3 decembrie, la nivel naţional acesta fiind iniţiat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ. Faptul că în luna decembrie, pentru orice familie cheltuielile sunt mai mari decât în restul anului şi faptul că pentru zilele de grevă profesorii pierd bani din salariu se regăsesc printre principalele motive care i-au determinat pe cei mai mulţi profesori să spună nu, în opinia liderului de sindicat. În plus, ne-a mai precizat acesta, „este intimidant pentru personalul didactic faptul că, potrivit legii, poate pierde sporul de fidelitate de 15% dacă intră în grevă. Dacă profesorii nu au împlinit zece ani de activitate şi întrerup activitatea o zi, pierd acest spor”.
În 2014, Educaţia va primi un procent de 3, 7% din PIB în loc de 6% – cât au cerut sindicaliştii, iar salariile profesorilor debutanţi vor fi mărite doar cu 10%, nu cu 50%, aşa cum au cerut profesorii.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.