Primăria Municipiului Ploieşti, prin Casa de Cultură “I.L.Caragiale”, a organizat recent preselecţia pentru cea de-a XIV-a ediţie a Concursului Naţional de Interpretare a Muzicii Folk ”Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi Dobre”. Membrii juriului: Constantin Mitulescu – profesor de chitară, Iulian Anghel profesor de chitară, Rodica Georgescu – inspector şcolar pentru domeniul artei au selectat şapte solişti şi 11 grupuri, din întreaga ţară fiind înscrişi în total 29 de concurenţi. Printre cei care au rămas în competiţie se află şi o solistă din Ploieşti – Cristina Tiţescu. Cei 18 concurenţi care au trecut de preselecţie vor evolua în cadrul concursului naţional programat în zilele de 11 şi 12 octombrie, la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti. Juriul care va decide câştigătorii ediţiei din acest an a „Festivalului Castanilor – In memoriam Gabi Dobre” este format din: Titus Andrei – realizator de emisiuni radio şi coordonator al redacţiei de muzică uşoară de la Radio România Actualităţi ( preşedinte de juriu ), Mihai Cosmin Popescu- realizator de emisiuni la Radio România Actualităţi, Ducu Bertzi -cantautor, Viorel Gavrilă -compozitor şi Corneliu Irimia – directorul Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.