Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova continuă acţiunile de informare preventivă şi educare a populaţiei derulate în cadrul campaniei naţionale “F.O.C. – Flăcările Omoară Copii”. Demarată în luna septembrie, în colaborare cu E-ON România, campania are ca obiectiv principal cunoaşterea de către cetăţeni a regulilor şi măsurilor de prevenire a incendiilor la locuinţe şi gospodării. Astfel de acţiuni s-au desfăşurat în municipiile Ploieşti şi Câmpina, precum şi în oraşul Sinaia şi au vizat atât zonele cu aglomerări de persoane cât şi cu preşcolari şi elevi.
Prin discuţii directe, distribuire de materiale informative adulţilor, dar şi prin prezentare de filme educative din domeniul situaţiilor de urgenţă copiilor, cadrele inspectoratului i-au învăţat cum să se comporte pentru a nu deveni victime ale unor situaţii de urgenţă.
ISU Prahova derulează permanent activităţi specifice Campaniei “F.O.C. – Flăcările Omoară Copii” în scopul scăderii numărului de incendii produse la locuinţe şi gospodării şi, implicit, reducerea numărului victimelor din rândul copiilor. În acest sens s-au realizat protocoale de colaborare cu Teatrul “Toma Caragiu” şi Muzeul de Istorie din municipiul Ploieşti în vederea realizării unor activităţi de informare preventiva.