Consilierii municipali campineni au interzis cu desavarsire scaldatul in Lacul Bisericii, precum si folosirea malurilor sale ca zona de plaja. Masura este bine-venita, avand in vedere faptul ca, de-a lungul anilor, s-au intamplat numeroase accidente in cazul celor care s-au aventurat in apele adanci ale lacului, supraevaluandu-si fortele, mai multi inotatori inconstienti sfarsind tragic prin
inecare. In plus, neinterzicerea folosirii ariei inconjuratoare ca loc pentru plaja putea duce la murdarirea ei si mai accentuata. Deja, de la inceperea sezonului estival, perioada in care aceasta zona de agrement a fost vizitata de numerosi localnici, malurile lacului au inceput sa fie din ce in ce mai pline de coji de seminte, hartii, peturi goale si alte mizerii. Degeaba le curata periodic lucratorii operatorului local de salubritate, fiindca mizeriile reapar intruna, dupa fiecare actiune de ecologizare. Asadar, nesimtirea unor localnici (cum li s-ar putea spune, mai direct si fara perdea, celor lipsiti de bun-simt) a inceput sa dea „roade”. Din nefericire, „roadele” continua sa ramana toate gunoaiele amintite mai devreme. La inceputul primaverii, dupa inaugurarea noilor amenajari ale Lacului Bisericii, pentru o scurta perioada de timp, locul era curat, iar amenajarea lacului si a parculetului din vecinatatea sa pareau a-si fi meritat fiecare banut dintre cele 2,5 milioane de lei – suma alocata exclusiv de la bugetul local pentru aceasta importanta investitie publica. Nemaivorbind despre zecile de mii de lei ce s-au cheltuit pentru amplasarea unor camere video de supraveghere a perimetrului lacului si a parculetului alaturat. Acest sistem de supraveghere video are serverul terminal la sediul Politiei Locale, dar noaptea imaginile de identificare sunt greu de obtinut, cu toata supravegherea continua a zonei de catre dispecerii politisti. Poate si din aceasta cauza contravenientii murdaritori sunt foarte greu de depistat, iar „covoarele” din coji de seminte au inceput sa devina, din ce in ce mai mult, un peisaj aproape cotidian. La inceput, de aparitia gunoaielor au fost acuzati pescarii care veneau aici in fiecare zi. Ulterior, s-a dovedit insa ca acestia nu sunt singurii vinovati de faptul ca gunoaiele sunt prezente pe marginile lacului, in fiecare dimineata. In serile calduroase de vara, toate bancile de pe aleile din parc si din jurul lacului sunt ocupate, iar multi dintre ocupantii lor rontaie de zor seminte, scuipand, bineinteles, cojile acestora pe jos. Pentru cei care considera Lacul Bisericii drept strand, amenzile nu sunt deloc „ingaduitoare”: intre 200 si 1.000 de lei, in cazul scaldatului; intre 100 si 500 de lei, in cazul plajei. De aceea, in spi-ritul acestor masuri punitive menite a conserva amenajarea locatiei, credem ca nu ar strica deloc marirea cuantumului amenzilor aplicabile celor care nu pastreaza curatenia acestei zone de agrement atat de apreciate de campineni. Din pacate, nu de toti campinenii !
Adrian BRAD