Duminica, peste 200 de jandarmi din cadrul Gruparii Mobile „Matei Basarab” Ploiesti, vor asigura masurile de ordine publica la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Petrolul Ploiesti- C.S. Gaz Metan Medias.
Partida de fotbal va avea loc pe stadionul Ilie Oana din municipiul Ploiesti, incepand cu ora 17.00.
Meciul a fost catalogat ca fiind unul cu grad „MEDIU” de risc.
Participantii la aceasta manifestare sportiva, trebuie sa respecte masurile stabilite de organizator si fortele de ordine, pe traseele de deplasare la locul de desfasurare a meciului, in apropierea si in incinta arenei sportive.
Raspunderea pentru asigurarea masurilor de ordine si siguranta in interiorul stadionului revine Clubului F.C. Petrolul Ploiesti, care a incheiat in acest sens un contract cu o firma specializata de paza.
Jandarmeria recomanda tuturor spectatorilor sa nu se implice in incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii si linistii publice, delimitandu-se de orice forma de violenta verbala sau fizica ce ar putea conduce la manifestari violente.
Reamintim ca, potrivit Legii nr. 4 din 2008 privind prevenire si combaterea violentei cu ocazia competitiilor si a jocurilor sportive cu modificarile si completarile din Legea nr. 10 din 06 ianuarie 2012, spectatorilor le este interzis:
– sa patrunda sau sa incerce patrunderea in incinta bazei sportive ori, dupa caz, a arenei sportive fara documente de acces sau prin incalcarea normelor legale de acces stabilite de organizator;
– sa patrunda in stare vadita de betie sau sa consume bauturi alcoolice in arena sportiva;
– sa introduca sau sa incerce introducerea de bauturi alcoolice in arena sportiva;
– sa introduca in arena sportiva inscriptii, embleme, pancarte, bannere, afise, steaguri sau alte suporturi ce contin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu continut obscen;
– sa refuze prezentarea documentelor de acces si, dupa caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificata a fortelor de ordine sau a personalului de ordine si siguranta;
– sa refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv si al bagajelor de catre fortele de ordine;
– sa arunce asupra celorlalti spectatori, asupra oficialilor sau a jucatorilor, asupra fortelor de ordine sau a personalului de ordine si siguranta, asupra bunurilor mobile si imobile aflate in incinta bazei sportive, precum si in directia suprafetei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substante corozive ori care murdaresc;
– sa escaladeze gardurile care delimiteaza spatiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor;
– sa provoace sau sa participe efectiv la scandal in incinta bazei sportive ori, dupa caz, a arenei sportive;
– sa savarseasca fapte, acte sau gesturi obscene, sa profereze ori sa scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum si amenintari cu acte de violenta impotriva celorlalti spectatori, oficiali, jucatori sau a bunurilor acestora;
– sa profereze ori sa scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa fortelor de ordine sau a personalului de ordine si siguranta;
– sa ameninte cu acte de violenta fortele de ordine sau personalul de ordine si siguranta;
– sa amplaseze emblemele, pancartele, bannerele, afisele, steagurile sau alte mijloace de publicitate vizuala in alte locuri decat cele stabilite de organizator;
– sa nu respecte regulile stabilite de organizator privind deplasarea spectatorilor in incinta arenei sportive;
– sa refuze parasirea imediata a arenei sportive, daca masura evacuarii a fost dispusa de catre personalul de ordine si siguranta sau de catre fortele de ordine.
In cadrul sedintei de cooperare au fost stabilite toate detaliile cu privire la organizarea si desfasurarea acestui eveniment, iar organizatorul competitiei a comunicat Jandarmeriei, urmatoarele date:
– accesul spectatorilor este permis incepand cu orele 15.00;
– partida va fi urmarita de aproximativ 8.000 de spectatori.
Ordinea si siguranta publica in zona imediata si in cea apropiata arenei sportive, precum si mentinerea ordinii publice pe traseele de afluire/defluire ale suporterilor, vor fi asigurate de efective din cadrul Gruparii de Jandarmi Mobile Ploiesti in cooperare cu celelalte forte participante.