Lider in esalonul secund, dupa trei etape in care a avut o medie de 3 goluri, fara a primi macar unul (golaveraj 9-0), singura echipa cu punctaj maxim din seria a II-a, Petrolul Ploiesti, va da piept cu o alta legenda a fotbalului romanesc, din provincie, UTA, la Arad, intr-o partida care se vrea si o repetitie pentru duelul de marti, din Cupa Romaniei, din Giulesti, cu Rapid. Asta pentru ca meciul de la Arad se joaca, in aceasta seara, la lumina reflectoarelor, cel putin in ultimele sale minute, pentru ca incepe de la orele 18,00, la care se joaca, de obicei, in Liga I.
Principalul adversar al ploiestenilor va fi, pe langa echipa gazda, care incearca sa se regaseasca si ea, dupa o vara in care a fost la un pas de desfiintare, „salvarea” venind de la o fuziune facuta cu Fortuna Covaci, oboseala! Distanta parcursa pana la Arad, cu autocarul, ieri, urmata de meci si o revenire, tot cu autocarul, la Ploiesti, sambata in zori, sunt de speriat pentru elevii lui Valeriu Rachita. In lotul cu care se va aborda aceasta partida isi va face loc si ultima achizitie, fundasul dreapta Marian Carja, care se anunta un concurent serios pentru actualul titular, „rapidistul” Paun. In rest, nu sunt probleme de ordin medical, Petrolul putand alinia cel mai bun unsprezece in fata aradenilor.
Derbiul rundei, dintre UTA Arad si Petrolul Ploiesti, din aceasta seara, va fi partida ce va da startul acestei etape. Meciul va fi arbitrat la centru de Adrian Comanescu (Rm. Valcea), ajutat de doi asistenti, tot de “Liga I”, Miclos Nagy si Szabo Gero, observatorul acestora fiind membru al CCA, timisoreanul Nicolae Grigorescu.
Antrenorul Valeriu Rachita a spus, despre meciul de la Arad: “Va fi un derbi, intre doua dintre cele mai titrate echipe din provincie. Vom intalni o echipa buna, care a marcat cinci goluri la singurul meci disputat, in acest campionat, pe teren propriu, lucru care denota ca are forta de atac, Voiculet si Tucudean fiind doi fotbalisti valorosi. Aradenii au jucatori tineri, cu entuziasm, si sunt convins ca ne vor ataca si vor incerca sa inscrie. Sper sa iasa un meci frumos iar, in ceea ce ne priveste, vom merge sa castigam cele trei puncte, nu ne gandim la un egal”.
Deplasare la pret de criza

Suporterii fideli ai Petrolului pot vedea meciul de la Arad cu doar 16 lei, pret in care este inclus transportul si biletul de intrare la meci! Un calcul simplu arata ca 10 lei pentru un drum de peste 1000 de kilometri este chiar „superoferta”, nici macar combustibilul nefiind acoperit, dar asta este, deja, o alta problema, „interna”, a clubului. La Arad sunt asteptati circa 100 de ploiesteni, plecarea acestora fiind programata la ora 5 dimineata.

Marian DIMA