A trecut un an fara Iatan

 Galerie foto (5)

Alexandru Iatan a ramas in dramele fotbalului romanesc, in momentele tragice ale unui club Astra, care, in decurs de cativa ani, si-a condus pe ultimul drum doi dintre tinerii de viitor. Amandoi, decedati pe terenul de fotbal: Vrabioru si, fix in urma cu un an, Alexandru Iatan. O moarte pentru care nimeni nu are nicio vina, cel putin in tabara ploiesteana, o moarte nedreapta, un destin crunt. Desi putini sunt cei care inteleg asta, odata cu Iatan a mai plecat un pic din Astra si, din pacate, de acum incolo, doar numararea anilor de cand Iatan a trecut in lumea celor drepti le-a mai ramas, unora. Altii nu au nici macar atat, pentru ca nu l-au cunoscut, UITAREA fiind cea care, uneori, invinge totul. Asadar, macar astazi, sa ne amintim de Iatan, asa cum a fost el si asa cum a murit: aparand o minge, sacrificandu-se pentru pasiunea vietii sale.
Pe "Youtoube", daca dai cautare "Alexandru Iatan", gasesti cateva filmulete care spun atat de multe. Cum mult spune si faptul ca sunt luni bune de cand nimeni nu a mai lasat un comentariu, semn ca... viata merge inainte. Trist, dar asa este firea lumii! Tocmai de aceea, am ales pentru "Comemorarea" lui Iatan, de care, suta la suta, multi au uitat, pasaje din materialele de presa aparute la momentul decesului, care aduc aminte de drama unuia dintre "copii Astrei".

Asa a inceput povestea lui...

Adus la clubul ploiestean in vara lui 2007, Iatan mai avea patru ani de contract, iar ultima convocare la Nationala "Under 19" data din primavara, cand a participat la Turneul de Elita pentru calificarea la CE.
In varsta de doar 19 ani (era nascut pe 15 aprilie 1990), Iatan a venit la Ploiesti in urma cu doi ani, de la Scoala "Marius Lacatus", si a fost, ca junior, titular incontestabil in Liga a II-a, ajutand la promovarea echipei CSM FC Ploiesti in esalonul secund. Apoi, a aparat poarta echipei din “9 Mai" si in Liga a II-a, alaturi de Gabriel Popa si Bogdan Miron, bifand a doua promovare consecutiva, de aceasta data in Liga I, devenind si un obisnuit al convocarilor la loturile nationale de juniori. Iatan a facut parte si din lotul pentru Liga I, ultima data fiind rezerva lui Munteanu la meciul cu Rapid, dupa care acesta a fost de acord cu un imprumut al sau la Giurgiu, unde sa se poata lupta cu sanse pentru postul de titular.
Astra l-a rechemat de la Dunarea pe Gabriel Popa, iar Iatan a plecat, sub forma de imprumut, la Giurgiu, unde s-a si intamplat tragedia.
Fostii coechipieri se aflau la antrenament cand presedintele Marian Manea a primit telefon pentru a i se comunica tragica veste, fotbalistii afland de nenorocire dupa sedinta de pregatire, multi dintre ei neputandu-si stapani lacrimile.

Moartea vazuta cu ochii

George Santmare, fundasul echipei din Giurgiu, a fost printre martorii tragediei, pe care o povesteste:
"A fost vorba despre un meci de antrenament. Venise dimineata, cand ne-am salutat, ne stiam mai de mult, asa ca a fost bine primit. Am avut primul antrenament, apoi am luat masa la stadion si ne-am odihnit. Nu mai era mult din antrenament, se juca o miuta. Ivasca a executat un penalti, iar acesta a ghicit coltul, aparand sutul. L-a lovit mingea undeva in stomac, la capul pieptului, de unde a revenit in teren, un alt coleg a sutat, iar el a respins in corner, cu piciorul. Pana sa se execute cornerul, a cazut in genunchi, apoi in cap, imediat, si a ramas inert, intr-o parte" – povesteste Santmare, colegul din defensiva. Acesta a mai spus: "Am ajuns primul la el, ne-am speriat, era inconstient si cu ochii infundati parca. A venit si maseurul, care i-a deschis gura. Nu-si inghitise limba, dar nu respira. Se chinuia parca sa traga aer in piept, scotea niste icnete, din cand in cand, era intr-un fel de coma. I s-au facut respiratie artificiala, masaj toracic, dar nu si-a revenit. Salvarea a venit in 7-8 minute, spitalul era foarte aproape. Intre timp, parca a si vomitat, inconstient! L-au pus pe targa imediat si au plecat spre spital, dar am aflat ca a murit, pana sa ajunga acolo".
Nationala, in doliu

Un gest deosebit au facut si jucatorii Nationalei Romaniei, elevii lui Razvan Lucescu purtand doliu la meciul din Franta, incheiat cu scorul de 1-1, la mai multe meciuri disputate in diviziile B si C, la finele acelei saptamani pastrandu-se momente de reculegere in memoria celui despre care, de acum, se vorbeste doar la timpul trecut: “Ingerul Alexandru Iatan".

Ultimul drum – septembrie 2009

Peste 100 de coroane, un cortegiu funerar care a depasit jumatate de kilometru si o ceremonie care a durat mai bine de patru ore, in, probabil, cea mai dureroasa zi din ultimii ani pentru micuta comuna teleormanenana Plosca. Alexandru Iatan a fost condus pe ultimul drum, alaturi de familia indoliata fiind o delegatie a Astrei, compusa din juniori, membrii ai galeriei, personal administrativ si cativa colegi, intreaga echipa de la Dunarea Giurgiu, unde a decedat jucatorul si galeria celebra a acestei grupari, formata din studenti la teologie, suporteri ai Petrolului, reprezentanti ai Scolii de fotbal “Marius Lacatus", si nu numai.
Galeria Astrei a afisat doua bannere, mesajul “Ramai Ingerul Astrei" fiind unul emotionant, la fel ca si cel afisat de suporterii petrolisti, care si ei l-au iubit la fel de mult pe tanarul goalkeeper, plecat atat de devreme si nedrept dintre noi: “In ceruri inger pazitor, pe pamant, un vis frumos, muritor".

Adevarul din 2010

Dramei care a lovit fulgerator familia Iatan in septembrie anul trecut ii lipsea ceva: epilogul. Parintii internationalului de juniori au aflat dupa mai bine de opt luni ce afectiune le-a rapus fiul: insuficienta cardiorespiratorie acuta, consecutiva unui edem pulmonar acut determinat de multiple malformatii congenitale ale cordului! Sau, mai pe scurt, cardiomiopatie hipertrofica.
Tanarul de 19 ani nu a avut nicio sansa sa fie salvat, pentru ca in tara noastra nu a existat, pana la decesul lui, un aparat care sa-i detecteze afectiunea de la inima.
Peste toate, ramane declaratia tatalui lui Iatan, data ziarului “Prosport" si site-ului www.liga2.ro, acum cateva luni: “Ne doare ca l-au uitat toti pe Alex. Nu ne-a mai sunat nimeni sa ne intrebe cum o mai ducem. Am ramas singuri...".
Ce ar mai fi de spus? Doar… Dumnezeu sa-l ierte si sufletul sa i se odihneasca in pace!
Marian DIMA

Articolul poate fi citit si in editia tiparita