U Neptun Constanța – CSM Ploiești 20-25 (9-14)

Petre Apostol

La finalul turului Ligii Naționale feminine de handbal, CSM Ploiești se găsește într-o situație foarte bună în clasament, după o serie excelentă, câștigând șase dintre ultimele șapte meciuri disputate. Cea mai recentă “victimă” a formației antrenate de Goran Kurtes și Daniel Gheorghe a fost Universitatea Neptun Constanța, antepenultima grupare din clasament, pe care a întâlnit-o, ieri, în deplasare.
De menționat că echipa ploieșteană și-a întărit linia de nouă metri, înainte de meciul de la Constanța perfectând un contract cu jucătoarea croată Ana Toth, care are și cetățenie maghiară. În vârstă de 26 de ani, având 1.88 m şi 78 kg, aceasta evoluează pe postul de inter stânga şi ultimul club la care a evoluat, chiar în cursul actualului sezon, a fost RK Tresnjevka Zagreb, din Croația. Ana a mai jucat la Lokomotiva Zagreb, Zamet Rijeka și FKC Alcoa, în Ungaria, și are 14 prezențe în selecționata Croației.
La Constanța, CSM Ploiești a avut inițiativa încă din startul meciului, elevele antrenorului Goran Kurtes creându-și un avantaj de cinci goluri la pauză, scor 14-9. În partea secundă, echipa ploieșteană a reușit să-și apere avansul creat în primele 30 de minute, obținând a doua victorie din deplasare din acest sezon, scorul final fiind 25-20.
Prin acest succes, gruparea prahoveană a reușit să avanseze pe cea mai bună poziție a sa de până acum în actualul sezon – locul 7, cu 18 puncte – depășind formația HC Zalău, după ce echipa sălăjeană a pierdut, în deplasare, cu HCM Rm. Vâlcea, scor 25-28 (11-12).