Selectionata judetului Prahova la fotbal – alcatuita din jucatori care activeaza in campionatele locale – va debuta, astazi, in Cupa Regiunilor. In meciul inaugural, fotbalistii antrenati de Stefan Preda si Dorinel Beznea vor intalni echipa similara a judetului Braila, intr-un meci care se va desfasura pe terenul de fotbal din Berca (judetul Buzau), cu incepere de la ora 17.00. La prima actiune au fost convocati 24 de jucatori, cei mai multi dintre acestia evoluand la formatii de Liga A Prahova.
Meciul de la Buzau este unul eliminatoriu, invingatoarea urmand sa intalneasca un adversar care va fi stabilit in perioada urmatoare de catre Federatia Romana de Fotbal, organizatorea competitiei. Apoi, dupa mai multe tururi eliminatorii, se va forma echipa nationala de amatori a Romaniei, care va participa la Budapesta (Ungaria), la turneul final, dupa cum ne-a declarat presedintele Asociatiei Judetene de Fotbal (AJF) Prahova, Silviu Crangasu, conducatorul delegatiei echipei prahovene pentru meciul de astazi.
Lotul Prahovei
Cei mai multi dintre jucatorii covocati in lotul judetului nostru au evoluat, in trecut, la echipe din esaloanele superioare ale fotbalului romanesc, iar acum se regasesc la formatii care activeaza in competitiile organizate de catre AJF Prahova. Cea mai interesanta aparitie este cea a mijlocasului de la CSO Plopeni, Valentin Bunea, sportiv care in urma cu cativa ani a castigat titlul de campion national la futsal cu echipa AFC Bodu Bucuresti (grupare desfiintata intre timp si care a fost patronata de presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Mitica Dragomir), fiind declarat si cel mai bun sportiv la aceasta disciplina.
Iata, mai jos, lotul echipei judetului Prahova pentru meciul de astazi:
Portari: Bogdan Plachta (CSO Plopeni), Dragos Petcu (CS Blejoi);
Jucatori de camp: Razvan Badu (CS Brazi), Gabriel Solomon, Marius Mihai (ambii, de la ASO Slanic), Flavius Savu, Iulian Militaru, Daniel Stoian, Mihai Carstocea (toti, de la Avantul Maneciu), Cornel Zaharia (Tineretul Tomsani), Gabriel Petre, Marius Paraschiv (ambii, de la Petrolul 95 Ploiesti), Antonel Visan (CS Blejoi), Valeriu Aristan, Marian Tataru, Valentin Bunea, Robert Huza, Andrei Puiulet, Adrian Dicu (toti, de la CSO Plopeni), Adrian Burchi (CSM Campina), Dragos Badicu (Intersport Filipesti de Targ), Marian Nichifor (Unirea Campina), Decebal Nae (Dero Ploiesti), Irinel Cojanu (Bradetul Stefesti).
Cristi DAMIAN