Un inger are nevoie de aripi !

(Joi, 3 aprilie 2008)


Se spune ca atunci cand o stea cade, un inger isi primeste aripile. In data de 17 aprilie, se poate intampla ca o stea chiar sa cada, iar ingerul - in aceasta situatie, campioana europeana de junioare la patinaj viteza, Oana Opincariu - sa-si primeasca aripile, adica un program de recuperare la o clinica specializata din Austria, visul sau de a concura din nou, avand, astfel, mari sanse de a se indeplini. Tanara patinatoare de la CS Petrolul Ploiesti deja zbura pe pistele din intreaga lume, pana cand un cumplit accident de bicicleta, petrecut in cadrul unui antrenament, i-a frant aripile. Pentru cateva momente, Oana a fost chiar in coma, zbatandu-se pentru propria viata. Din fericire, forta sa interioara a facut ca, dupa cateva luni, cu sprijinul familiei si al prietenilor, cursul vietii sale sa revina pe un fagas cat de cat normal. Intrebarea care se punea atunci era daca sportiva va putea sau nu sa revina pe pista de concurs. Dupa ce Oana, impreuna cu familia, a stat in cumpana, consultand mai multi doctori, dorindu-si, in primul rand, insanatosirea ca persoana, nu neaparat revenirea in activitatea sportiva, raspunsul la intrebare a sosit: DA, ploiesteanca de 18 ani, nominalizata ca fiind cea mai buna patinatoare a tarii in anul 2007, poate reveni in concursuri. Insa, ea trebuie sa urmeze un program de recuperare neuro-motorie, la o clinica de specialitate, cum este cea din Viena, Austria. Acesta a fost singurul spital de la care familia Opincariu a primit un raspuns in privinta efectuarii unui program de recuperare, dupa trimiterea dosarului la mai multe clinici din Europa. Marea problema existenta in prezent este aceea a banilor, deoarece doctorii austrieci i-au recomandat sportivei un program de sase luni, care se ridica la suma de 15.000 de euro. Pana acum, familia Opincariu nu a reusit sa stranga decat in jur de 1200 de euro, primind promisiuni de la mai multe persoane, printre care si presedintele Agentiei Nationale pentru Sport, Octavian Bellu. Dar, deocamdata, sunt doar promisiuni. Spre surprinderea tuturor, Federatia Romana de Patinaj, pe care Oana a promovat-o atat de bine in competitiile internationale la care a luat parte, nu doreste sa sprijine cu nimic recuperarea sportivei, secretarul general Cristache Mitrea precizandu-i antrenorului Ion Opincariu - tatal Oanei - ca, pur si simplu, nu vrea sa o ajute. In schimb, presedintele FRP Marian Streche a ajutat-o, in numele sau, pe patinatoare. In timpul sezonului precedent, in care Oana a fost nevoita doar sa se uite la colegii sai cum participa la competitii, aceasta nu a stat, totusi, degeaba, luand parte chiar la o tabara organizata de Uniunea Internationala de Patinaj. Aceasta ne-a marturisit chiar ca: “Mi-a parut enorm de rau ca nu am putut concura la Campionatul European, mai ales cand am vazut ce timpi slabi s-au reusit la proba de 3.000 de metri. Participarea la competitii imi lipseste foarte mult. Tata m-a pregatit pentru situatia in care nu as mai putea patina, spunandu-mi ca oricand pot alege sa devin antrenoare. Dar, eu nici nu ma gandesc la asa ceva, nu vreau decat sa patinez, acesta este visul meu, pentru asta traiesc”. Daca, de la Federatia Romana, ploiesteanca nu a primit niciun ajutor, ea a fost sprijinita, in schimb, de catre fizioterapeutul lotului national de juniori al Germaniei, alaturi de care a urmat un program de recuperare, timp de o luna, fara ca acesta sa-i ceara ceva in schimb. Intre timp, Oana a reluat cursurile Colegiului “Spiru Haret”, unde a fost intampinata cu multa bucurie de colegii si profesorii sai, cei care au sprijinit-o ori de cate ori au putut, de cand nefericitul accident a pus o cicatrice adanca in inima ploiestencei. Ea si-a incheiat mediile la cateva materii, urmand sa se pregateasca pentru examenul de Bacalaureat. Insa, campioana de la Petrolul Ploiesti se pregateste pentru unul dintre cele mai dure examene ale vietii sale: acela de a afla daca va mai putea concura sau nu…
Cine vrea ca ingerul de la Ploiesti sa isi primeasca aripile poate depune o suma de bani in conturile de mai jos:
- in lei: RO68BRDE300SV41310793000;
- in euro: RO64BRDE300SV41310873000.
Petre APOSTOL