Petre Apostol

Echipa de handbal masculin de la CSM Ploieşti a anunţat că nu se va prezenta la meciul programat astăzi, în deplasare, cu lidera seriei – Politehnica Iaşi, în etapa a VI-a din Divizia A. Motivul este acelaşi pentru care formaţia ploieşteană a fost sancţionată în două etape până acum, anume lipsa numărului de jucători proprii în lot.
Dacă în etapa trecută a putut prezenta nouă jucători care să aibă contract cu clubul (minimum necesar), ploieştenii pierzând, însă, clar, cu CSM Bucureşti II, în Sala „Olimpia”, de data aceasta echipa ploieşteană nu ar avea decât şapte handbalişti sub contract care ar fi putut efectua deplasarea. Astfel, oricum ar fi pierdut meciul la „masa verde”, asemenea partidelor anterioare cu CSM Botoşani şi CSU Târgovişte.
Prin decizia de a nu juca la Iaşi, echipa CSM Ploieşti va pierde meciul cu 0-10, dar va fi penalizată şi cu trei puncte în clasament, ceea ce înseamnă că va ajunge la -2 puncte, urmând să preia „lanterna roşie”. De menţionat că dacă s-ar fi prezentat şi ar fi fost sancţionată pentru nerespectarea cerinţelor de regulament, echipa ploieşteană ar fi pierdut doar un punct.
Astfel, formaţia condusă de antrenorii Dragoş Dobrescu şi Ion Nicolae se va afla la o neprezentare de descalificarea din campionat, la fel ca şi echipa feminină din Liga Naţională a clubului, care, de asemenea, ocupă ultima poziţie a ierarhiei, fiind pe minus în clasament.
Cum clubul nu poate realiza transferuri până va achita restanţele salariale câştigate în instanţă de foştii jucători şi jucătoare, rămâne de văzut cum şi dacă va completa echipa ploieşteană lotul pentru viitorul meci oficial programat, cu LPS Piatra Neamţ, pe 12 noiembrie.