Campionii mondiali Mark Selby, Ronnie O’Sullivan, John Higgins, Stuart Bingham, dar şi Judd Trump sau Neil Robertson sunt doar câţiva dintre jucătorii care ar putea participa la European Masters, competiţie de snooker care se va desfăşura la Circul Globul din Bucureşti, la începutul lunii viitoare. European Masters se va bucura de participarea a 32 dintre cei mai buni jucători din lume, partidele fiind programate în perioada 3-7 octombrie, cu start de la ora 10:00, meciul zilei disputându-se zilnic de la orele 19:30. Semifinalele se vor disputa sâmbătă, 8 octombrie, cu începere de la ora 13:00. Marea finală este programată duminică, 9 octombrie, în cadrul a două sesiuni, de la ora 13:00, respectiv ora 19:00, se arată într-un comunicat. Bogdan Enoiu, Manager General McCann Worldgroup România: ”Ronnie O’Sullivan este echivalentul lui Roger Federer în tenis la unghiurile şi touch-ul pe care le aplică bilelor. Jocul de snooker se aseamănă cu şahul, e un sport în care trebuie să gândeşti în avans. E remarcabil că avem la Bucureşti 8 dintre 10 cei mai buni jucători din lume. Fanii se vor delecta cu un maraton de 7 zile de meciuri spectaculoase.” Cosmin Hodor, Organizator European Masters: „Mastersul European de Snooker e al doilea eveniment ca importanţă în calendarul european World Snooker. Vedem la Bucureşti 8 dintre cei mai buni 10 jucători ai lumii, oferim premii de peste 350.000€ şi ne asumăm cheltuieli de organizare de 500.000€. Locaţia este ideală pentru meciurile de snooker, iar spectatorii au posibilitatea să vadă 4 meciuri pe zi cu cel puţin un jucător din top 10, cu bilete la preţuri mai mult decât accesibile.”