Bogdan Chitic

Situația în continuare incertă de la CSM Ploiești conduce la primele plecări și în rândul secției de baschet. George Toth (24 ani), jucător de poziția 5 transferat în aceată vară, de la BC Timișoara, a ales să se despartă de gruparea ploieșteană și să semneze cu U-BT Cluj Napoca, acolo unde se va lupta pentru un loc de titular cu senegalezul Ousmane Barro și compatriotul Rolland Torok.
George Toth a evoluat de-a lungul carierei sale doar pentru BC Timișoara și a făcut parte din lotul „alb-violeților” la câștigarea Cupei României, în 2015. Tânărul pivot a acceptat, în luna iulie, provocarea numită CSM Ploiești, la inițiativa președintelui Cătălin Burlacu, dar gravele probleme de natură financiară și relația tot mai tensionată dintre club și administrația locală, din ultimele luni, l-au făcut să renunțe prematur, fără să bifeze vreo apariție în tricoul alb-albastru.
Altfel, jucătorii echipei masculine de baschet CSM Ploiești se află în oraș de mai bine de două săptămâni, dar, până în acest moment, s-au pregătit mai mult pe pista de atletism din proximitatea Sălii Sporturilor Olimpia, semnalele venite dinspre club nefiind unele care să le ofere … siguranța zilei de mâine! Cu doar patru zile înaintea primului meci oficial, cel cu Dinamo, din data de 19 septembrie, gruparea ploieșteană nu a înștiințat Federația Română de Baschet cu privire la o eventuală retragere din campionat, variantă care se conturează tot mai clar pe zi ce trece.