Liga a II-a a început într-un haos total, cu schimbări de program apărute vineri, cu nici 24 de ore înainte de meci, și cu evenimente hilare în meciurile de sâmbătă dimineața. Echipe care au dus juniorii, luând o căruță de goluri (vezi Pâncota, care a luat 16 goluri la Afumați sau Reșița – care e de fapt Snagovul, și care a primit 5 la Satu Mare, neavând jucători să completeze foaia de joc), grupări care activează cu vechile denumiri în alte localități (Tărlungeniul de … Ștefănești), și, peste toate, un anonimat total!
S-a ajuns ca la câteva ore după meci, pe site-urile de specialitate, la un meci, Juventus – Mioveni să apară scoruri diferite (flashscore și liga2.ro arătau 1-1, gsp.ro, 4-1, care a fost și ”scorul corect”, până la urmă), echipele care au evoluat au fost și ele de negăsit pe sursele obișnuite de informare, iar casele de pariuri – inclusiv cele online, și-au ”luat măsuri” și nu au mai inclus în ofertă meciurile cu probleme!
Din acest haos, noi vrem să iasă fotbaliști, dintr-un sistem competițional care îngroapă echipele, obligându-le la cheltuieli mai mari? Sperăm degeaba!
Din păcate, nici nu prea mai interesează pe mulţi ”starea fotbalului”!