Petre Apostol

Săptămâna trecută, de miercuri până duminică, la Hódmezovásárhely, în Ungaria, s-au desfăşurat probele ediţiei cu numărul 43 a Campionatului European de Înot pentru juniori, la care s-au întrecut sportivi din 48 de naţiuni recunoscute de Liga Europeană de Nataţie (forul continental de specialitate).
La competiţie a fost prezentă şi delegaţia României, coordonată de antrenorul federal, ploieşteanul Silviu Anastase. Lotul României a avut în componenţă 14 sportivi, printre care s-a regăsit şi înotătoarea ploieşteană Emilia Colţi Dumitrescu, legitimată la CS Petrolul, fiind pregătită de antrenoarea Ioana Harcan.
Sportiva petrolistă, născută în 1999, a luat parte la trei probe la stilul liber în cadrul competiţiei europene, realizând unele dintre cele mai bune rezultate ale delegaţiei tricolore. Mai întâi a concurat la proba de 800 m liber, care a început cu o oră şi jumătate întârziere, dând peste cap programul, Emilia situându-se pe locul 22, cu timpul de 9.06,70 minute.
Apoi, a concurat la proba de 400 m liber, la care, însă, evoluţia sa a fost afectată de faptul că nu s-a putut recupera după întrecerea precedentă, astfel sosind pe locul 49 din 71 de sportive, cu timpul de 4.28,53 minute.
Emilia Colţi Dumitrescu a încheiat campionatul participând la proba de 1500 m liber, concurs la care s-a situat pe locul 16, cu timpul de 17.19,41 minute, care reprezintă record personal, depăşindu-şi performanţa realizată în luna mai, la Internaţionalele României (17.20,94 minute).
Astfel, înotătoarea ploieşteană şi-a continuat progresul, reuşind ca, din luna martie până în prezent, să-şi îmbunătăţească timpii la probele de 800 m liber şi 1500 m liber cu 10 secunde, respectiv 20 de secunde.
Despre eleva sa, antrenoarea Ioana Harcan ne-a declarat: „A fost un campionat bun pentru Emilia, ţinând cont de nivelul unei asemenea competiţii. A avut, de altfel, un an bun, în care a realizat un progres important la probele de bază, ceea ce ne şi doream, având în vedere că de la anul trece la senioare, iar pretenţiile vor creşte. Ştim că mai avem mult de lucru, însă important este să fie sănătoasă. Vrem să le mulţumim celor care ne susţin, conducerii Colegiului Naţional «Nichita Stănescu», unde Emilia învaţă, dar şi părinţilor săi şi preparatorului fizic Dodo”.
În probele individuale de la Europenele de juniori, cea mai bună poziţie dintre sportivii români a revenit lui Daniel Martin, clasat pe locul 12 la proba de 200 m spate.