Petre Apostol

În urma performanţelor înregistrate în ultima lună, jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan a reuşit să avanseze, în această săptămână, pe cea mai bună poziţie de până acum din clasamentul mondial al Asociaţiei profesioniste de tenis feminin (WTA).
Sportiva originară din Sinaia a urcat cinci poziţii faţă de săptămâna trecută, ajungând până pe locul 141 în ierarhia mondială, cu un total de 415 puncte obţinute în 20 de turnee disputate în ultimele 12 luni competiţionale.
În vârstă de 23 de ani, Ana Bogdan a câştigat, la finalul lunii mai, un turneu de 25.000 de dolari (Grado, Italia, pe zgură), primul din 2016 şi al patrulea de acest fel din carieră, şi s-a calificat, săptămâna trecută, pe tabloul principal la un turneu de categorie „International” (226.750 dolari – Mallorca, Spania, pe iarbă).
Fostă ocupantă a locului secund în clasamentul mondial de junioare, jucătoarea prahoveană a evoluat, marţi seară, în primul tur al calificărilor celui de-al treilea turneul de Mare Şlem al anului, Wimbledon (Marea Britanie). Aceasta s-a confruntat cu favorita numărul 17 a preliminariilor, luxemburgheza Mandy Minella, în vârstă de 30 de ani, situată multă vreme în Top 100 mondial (locul 66 – cea mai bună clasare, în 2012), în prezent pe locul 128.
Ana Bogdan a început foarte bine, adjudecându-şi setul inaugural cu scorul de 6-4. În actul secund, deşi a avut avantaj de un break, servind de două ori pentru meci, Minella a revenit, adjudecându-şi setul în tiebreak, cu scorul de 7-3. Apoi, jucătoarea din Luxemburg a câştigat categoric setul decisiv, scor 6-1, reuşind să avanseze în turul secund al calificărilor.
De menţionat că aceasta a fost prima prezenţă din 2016 a Anei Bogdan în calificările unui turneu de Mare Şlem, neparticipând la Australian Open şi la Roland Garros.