Primarul Ploieştiului – Adrian Dobre, Valeriu Răchită, Lucian Rădulescu, Octavian Grigore, Mihai Cristache şi membrii galeriei şi ai ligii suporterilor au dezbătut, marţi seară, la arena „Ilie Oană”, soarta Petrolului. Cei prezenţi au susţinut, la unison, că, repede, trebuie găsită o soluţie pentru a avea fotbal la Ploieşti, în continuare, în condiţiile în care acţionarul principal al clubului Petrolul, Dan Capră, a anunţat că se retrage, iar echipa este „ca şi desfiinţată”.
Situaţia este însă mai complicată decât se crede, în sensul că actuala societate, SC FC Petrolul, nu va falimenta curând, astfel că se va „rata” posibilitatea de a se recupera palmaresul, sigla şi celelalte „însemne” ale simbolului fotbalistic ploieştean de către primărie, pentru a se putea demara, imediat, un alt proiect!
După discuţii de aproape două ore, s-a decis ca, săptămâna viitoare, să fie invitaţi la o şedinţă oameni de afaceri, pentru a se vedea dacă există potenţiali investitori pentru a se lua echipa de la Capră, fapt care ar simplifica mult problemele de „identitate” şi de natură sportivă, pentru că echipa are un loc de eşalon secund la dispoziţie, în acest caz. Şi suporterii sunt invitaţi să aducă oameni de afaceri la această întâlnire, singura „mare problemă” fiind aceea că, totuşi, este nevoie de o sumă importantă de bani, doar datoriile clubului, aflat în insolvenţă, fiind de peste 8 milioane de euro!
Al doilea plan, ţinând cont că nu se va declara falimentul, definitiv, imediat, este acela de a se înscrie o echipă în competiţie, cu alt nume, cel mai probabil în Liga a III-a, pentru ca, la anul, să se schimbe denumirea, în Petrolul. În acest sens, Răchită a discutat cu juristul FRF – Adrian Stângaciu, şi acest plan având destule necunoscute.
Apoi, printre problemele dezbătute a fost şi faptul că la cumpărarea echipei, garanţia de 600.000 de euro, care apărea ca obligatorie în acte, pentru a se acoperi datorii bugetare (sumă depusă în 2012), nu s-a mai reînnoit, banii fiind … retraşi!
Răchită a dezvăluit şi cum se reuşeşte finanţarea la alte echipe din Liga I, susţinute de primării, un exemplu fiind… FC Voluntari, mecanismul fiind unul care, clar, la Ploieşti nu poate fi „reprodus”, ţinând cont de problemele pe care finanţarea fotbalului le-a ridicat, din punct de vedere legal.
Prezent la discuţie, Octavian Grigore a făcut apel la unitate, pentru un proiect comun, care să respecte principii sănătoase, dar şi tradiţia acestui club, în timp ce intervenţiile lui Lucian Rădulescu, fost oficial petrolist, au fost cât se poate de „realiste”.
Concluzia? Una singură, deocamdată: va fi mult de muncă, nevoie de bani, tact, răbdare şi inteligenţă!

Turcu – doar o „teorie”

Problemele Petrolului au lăsat loc la multe zvonuri şi supoziţii privind viitorul clubului, una dintre variantele lansate pe piaţă fiind o posibilă implicare a fostului acţionar dinamovist – Vasile Turcu, într-un viitor proiect pentru fotbalul ploieştean. Cum în ultimele zile discuţiile privind următorii paşi care trebuie făcuţi pentru ca fotbalul să nu dispară din Ploieşti s-au intensificat, în ceea ce priveşte intenţiile, atât Vasile Turcu, cât şi Dumitru Dragomir (un alt nume vehiculat) au negat o viitoare implicare financiară.

Constantin Ştefan – primul contestatar

Una dintre fostele glorii petroliste, care au pus la cale înfiinţarea unei asociaţii „PRO-Petrolul”, care să încerce, în teorie, un proiect gen „Poli Timişoara”, Constantin Ştefan, a luat poziţie vis-a-vis de noile „tendinţe”, apărute în urma întâlnirii de marţi seară, de la stadionul „Ilie Oană”. Ştefan susţine că „proiectul de a forma o echipă nouă, imaculată, este respins din start şi ne îndreptăm spre un nou compromis… Nu transformaţi acest fenomen într-un act politic”.
Ştefan „Chibrit” a acuzat şi unele interese financiare, dând exemplu ce s-a întâmplat la precedentul proiect.

Expiră mărcile înregistrate

Suporterii petrolişti au trimis o scrisoare deschisă autorităţilor locale, prin care atenţionează că înregistrarea la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) a brandului Petrolul – cu simbolurile sale – steme şi culori, este aproape să expire!
Asociaţia Diaspora Galben-Albastră (ADGA) şi Liga Suporterilor Constantin Tabarcea (LSCT) au solicitat gestionarea acestei situaţii, în aşa fel încât înregistrările să fie reînnoite, primul certificat care expiră fiind cel pentru numele mărcii “Fotbal Club Petrolul 1924” –care trebuie reînnoit până în 29 august, apoi, alt “depozit” expiră în septembrie.
Cum foştii acţionari au înregistrate şi mărci “adiacente”, gen Petrolul 52 –structură sportivă care aparţine lui Mircea Dridea, sau Petrolul 95 – club înfiinţat de Daniel Chiriţă, şi acestea vor trebui “rezolvate”, într-un fel, dar în anul 2017.