Dacă la nivelul primei echipe a Petrolului nu se ştie când şi dacă se mai întâmplă ceva, în această vară,„lumea fotbalului” se mişcă, ziele trecute aducând veşti bune pentru doi petrolişti – antrenorul cu portarii, Cătălin Grigore, şi un fost petrolist, plecat în Elveţia, Adrian Ursea (foto). Primul, antrenor cu portarii, a ajuns la Dinamo Bucureşti, sub comanda lui Ioan Andone, urmând să se ocupe de pregătirea specifică a portarilor echipei din Capitală.
Al doilea, tehnician stabilit în Elveţia de mai mulţi ani, va lucra într-un campionat foarte puternic, Ligue I, din Franţa! Ursea va fi secundul lui Lucien Fevre la Nice, echipă care a terminat sezonul trecut pe locul 4 şi va juca în cupele europene! Ajuns la 48 de ani, Ursea a bifat experienţe ca tehnician la echipe precum Servette Geneva sau Neuchatel Xamax, despre el vorbindu-se, la un moment dat, ca o eventuală soluţie pentru banca Petrolului, totul rămânând însă la stadiul de intenţie…
Zoubir e liber
Că lotul petrolist nu mai există o confirmă, pe zi ce trece, “sumarul” şedinţelor de la Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor sau Comisia pentru Statutul Jucătorului, unde majoritatea jucătorilor care mai aveau contract au depus memorii, aşteptând soluţii favorabile, după ce nu şi-au primit salariile. Ultimul “scăpat” a fost mijocaşul Abdellah Zoubir, declarat “liber” săptămâna aceasta, Cobrea şi Beţa fiind şi ei “la coadă”, pentru şedinţa din 15 iunie.














