Petre Apostol

După ce echipa feminină de la CSM Ploiești a reușit calificarea la turneul final în Campionatul Național la handbal categoria juniori IV, și formația masculină a urmat exemplul acesteia, avansând între cele mai valoroase 16 grupări din țară.
Echipa masculină de juniori IV de la CSM Ploiești, pregătită de antrenorii Gheorghe Puia și Ramona Ștefan, s-a calificat la turneul final după ce a încheiat pe poziția secundă faza semifinală, găzduită de Şcoala Nr. 30 „Marian Cozma”, din București.
Handbaliştii pregătiţi de Gheorghe Puia şi Ramona Ştefan au câştigat toate cele trei partide disputate în faza grupelor, impunându-se în disputele cu CSȘ 2 București, scor 33-24, cu CS Balotești, scor 29-22, și cu CS Brazi, scor 22-19.
Trebuie menționat că formația din Brazi, care este condusă de antrenorul Cristian Dumitru, a ratat calificarea la turneul final, însă este o echipă formată de-abia în toamna anului trecut, aflându-se la prima participare la un campionat național.
CSM Ploiești a câștigat grupa preliminară, asigurându-și, astfel, prezența la turneul final, la care au avansat primele patru clasate. Micuții handbaliști ploieșteni au jucat, apoi, în finala turneului, cu CSM București, însă au cedat cu scorul de 16-29, situându-se, prin urmare, pe locul secund.
Turneul final este programat să se desfășoare în perioada 23-26 iunie.
Lotul folosit de Gheorghe Puia şi Ramona Ştefan a fost următorul: Cătălin Stan, Mihail Ion, Marius Pleşea, Alexandru Ghiţă, Alexandru Ilie, Eric Moldoveanu, Cristian Gheorghe, Sebastian Davidoiu, Mihai Stănescu, Mihai Sîrbu, Bogdan Niculaie şi Klaus Drăgan.
Echipa feminină de la CSM Ploiești la această categorie de vârstă, pregătită de antrenorul Robert Comendat, va da lupta pentru medalii în cursul acestei săptămâni, turneul final urmând să debuteze joi, la Brașov.
Formația ploieșteană urmează să facă parte din grupa A, în care va întâlni echipele CSȘ Dinamo Brașov, Universitatea Craiova și CS United Galați.