Bogdan Chitic

După perioada glorioasă petrecută sub comanda lui Mladen Jojic, a regretatului Vladimir Arnautovic, precum şi a lui Sasa Ocokoljic, care au condus baschetul ploieştean către câştigarea a 11 titluri naţionale, 6 Cupe ale României, o Supercupă şi trofeul FIBA Europe Cup (2005), Clubul Sportiv Universitar rămâne adeptul antrenorilor sârbi, chiar şi la o categorie mai mică de vârstă.
Cunoscând tradiţia baschetului ploieştean, dar şi a jucătorilor şi antrenorilor proveniţi din spaţiul ex-iugoslav care au făcut furori în „Olimpia”, antrenorul sârb Ivan Gemaljevic (41 ani) a acceptat, în vara anului trecut, propunerea venită din partea conducerii CSU Ploieşti de a pregăti echipa „U14” a clubului. Fost jucător important în Serbia, Bosnia şi Belgia, cu numeroase prezenţe în cupele europene, Gemaljevic a reuşit, încă din primul sezon, o performanţă remarcabilă pentru baschetul juvenil ploieştean, şi anume calificarea la turneul de elită cu echipa de „U14”.
Sub conducerea sa, CSU Ploieşti a ajuns între cele mai bune 8 echipe din ţară şi, chiar dacă nu a înregistrat nicio victorie la faza finală, a lăsat o bună impresie tuturor adversarilor întâlniţi.
„Pot spune că a fost un prim sezon bun, per ansamblu, în condiţiile în care am lucrat cu câţiva copii ambiţioşi, cu potenţial. Este drept, la faza finală a Campionatului Naţional nu am înregistrat nicio victorie, dar experienţa dobândită de aceşti copii îi va ajuta foarte mult pe viitor. Poate că au fost şi puţin speriaţi de ceea ce au realizat, prin calificarea între cele mai bune 8 echipe din ţară, dar asta nu mai contează acum, întrucât deja am început să pregătim viitorul sezon în care vom putea aborda mai multe scheme de joc, atât în plan ofensiv cât şi defensiv. La propunerea lui Ionuţ Urzeală, preşedintele secţiei de baschet, am ales să continui pentru cel puţin încă un sezon şi să-i ajut pe aceşti copii să crească şi să se exprime la potenţialul lor real. În aceste zile, voi pleca în Serbia pentru a rezolva unele lucruri, după care voi reveni la Ploieşti alături de fiica şi băiatul meu, cel mic urmând să se antreneze alături de grupa pe care o pregătesc. Ne aşteaptă un sezon interesant şi, totodată, dificil, întrucât vom concura la categoria de vârstă sub 16 ani şi, tocmai în această idee, vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a avea rezultate. Lunile iunie şi iulie ni le vom petrece la Ploieşti, în sălile de antrenament, după care, în perioada 1-8 august, vom întreprinde un stagiu centralizat la Zlatibor, în Serbia”, a declarat antrenorul echipei „U14” de la CSU Ploieşti.