Marcel Marin, Cristi Damian
De la finalul săptămânii în curs, Naţionala Artiştilor va participa la Campionatul Mondial de Fotbal „ART- FOOTBALL”, competiţie organizată la Moscova (Rusia). Deschiderea festivalului va avea loc mâine, urmând ca primul joc al artiştilor tricolori să fie duminică, 29 mai, în compania Turciei, echipă care îl va avea în garnitura de start pe fostul atacant al lui Galatasaray, Hakan Sukur. Celelalte adversare ale României vor fi Italia (31 mai) şi Olanda (2 iunie), iar naţionala condusă de ploieşteanul Daniel Chiriţă îşi doreşte să repete istoria de la ediţia din 2014, când a luat aurul mondial. În afară de „Chiru”, din lotul tricolor vor mai face parte şi fostul jucător de Liga I Marius Mitu, precum şi prahovenii Cristian Dumitrache şi Decebal Nae. Înainte de plecarea spre Rusia, artiştii fotbalişti au disputat două jocuri de verificare: 4-4 cu o echipă formată din jucători ploieşteni şi 2-6 cu juniorii republicani ai echipei Steaua Bucureşti.
Plăcerea de a juca fotbal
Zilele trecute, baza sportivă „Kiru Sport” – şi aflată la Sala Sporturilor din Ploieşti – a găzduit finala pe judeţ la minifotbal pentru echipele din clasele I-IV, în organizarea profesorului Bucurel Dârman. Din păcate, gruparea prahoveană nu a mai participat la etapa naţională, întrucât Federaţia Română de Fotbal nu a anunţat în timp util locul şi data de desfăşurare a întrecerii. Chiar şi aşa, la insistenţele lui Daniel Chiriţă, etapa judeţeană s-a desfăşurat „amical”, astfel că bucuria celor mici pentru jocul de fotbal a contat cel mai mult. Cele şapte echipe participante au fost: Liceul „Brâncoveanu Vodă” Urlaţi (profesor Victor Vasilescu), Şcoala Gimnazială „Carol I” Plopeni (Ştefan Ioniţă), Şcoala Gimnazială „Toma Caragiu” Ploieşti (Tatiana Năftănăilă), Liceul „Nicolae Grigorescu” Câmpina (Bogdan Neagu), Liceul Teoretic Filipeştii de Pădure (Ionuţ Florescu), Liceul Tehnologic „Carol I” Valea Doftanei (Eleonora Clinci) şi Liceul „Tehnologic” Măneciu (Vasile Terzea). La final, organizatorii l-au desemnat pe Alberto Călin (Liceul Teoretic Filipeştii de Pădure şi legitimat la Flacăra Moreni – Dâmboviţa) ca fiind cel mai bun jucător al turneului. Asistenţa medicală a fost asigurată de către Răduţă Ghioca.














