Petre Apostol

După ce a obţinut cea mai bună performanţă din istoria echipei, clasându-se pe locul al şaselea în Liga Naţională la handbal feminin, CSM Ploieşti vizează să facă un pas şi mai în faţă în ierarhie, în sezonul următor. Iar pentru acest obiectiv, formaţia deja a început campania de transferuri, fiind anunţate oficial primele jucătoare care au semnat contracte pentru sezonul viitor, acestea fiind Aneta Pîrvuţ-Udriştoiu, Oana Valentina Apetrei şi Carmen Gheorghe, toate evoluând în campionatul trecut la HC Dunărea Brăila.
În vârstă de 26 de ani, Aneta Pîrvuţ-Udriştoiu (foto) are cel mai important palmares dintre acestea, evoluând la HCM Baia Mare, cu care a câştigat titlul naţional în 2014, Cupa României în 2013 şi în 2014 şi Supercupa în 2013, fiind, totodată, componentă a lotului naţional. Originară din Turnu Severin, având 1,68 m şi 60 kg, Aneta evoluează pe postul de extremă dreapta, dar poate juca şi ca inter.
În afară de HCM Baia Mare, aceasta a mai jucat la SCM Craiova (sezonul 2014-2015) şi HC Dunărea Brăila (sezonul 2015-2016).
Oana Valentina Apetrei are 30 de ani, este originară din Făgăraş şi evoluează pe postul de pivot, având 1,74 m şi 69 kg. În sezonul trecut a jucat la Brăila, după trei ani la rând cu ASC Corona 2010 Braşov.
Carmen Gheorghe va aduce concurenţă pe postul de extremă dreaptă, are 31 de ani, 1,70 m şi 64 kg. Înainte de a juca la Brăila, din 2014, aceasta a mai evoluat la Galaţi, pentru echipele Oţelul, respectiv CSU Danubius.
De menţionat că în vederile clubului ploieştean se mai află şi interul lotului naţional Gabriella Szucs, de la HCM Baia Mare, însă jucătoarea medaliată cu bronz la Mondialele din Danemarca mai are oferte şi de la alte echipe, destinaţia sa pentru sezonul următor încă fiind deschisă pentru discuţii.
Reunirea echipei pregătite de antrenorul Neven Hrupec este programată în data de 14 iulie.