Petre Apostol

Unul dintre atleţii care s-au remarcat în sezonul de atletism în sală, sportivul ploieştean Mihai Pîslaru, de la CSŞ CSM Ploieşti, antrenat de profesoara Maria Andrei, a confirmat la un concurs internaţional, la care a participat pentru reprezentativa României. Atletul ploieştean şi profesoara sa, componentă a staffului tehnic tricolor, au fost prezenţi, la finalul săptămânii trecute, la Nicosia, în Cipru, unde delegaţia României a luat parte la Concursul Internaţional Patrulater pentru juniori 1, la care au mai concurat sportivi din ţara gazdă, Ucraina şi Israel. Deşi este încă junior 2 şi practică atletismul de numai un an, Mihai Pîslaru a adus două medalii de aur pentru România la concursul din Cipru. Atletul ploieştean s-a impus la proba de 400 m, cu timpul de 48,92 secunde, iar cea de-a doua medalie de aur a obţinut-o alături de colegii din ştafeta de 4×100 m, sportivii tricolori adjudecându-şi prima poziţie, cu timpul de 41,03 secunde.
În clasamentul masculin pe naţiuni, România a ocupat primul loc, cu 41 de puncte, fiind urmată de Ucraina (41 puncte), Cipru (33,5 puncte) şi Israel (30,5 puncte).
De menţionat că pe timpul concursului a plouat, ceea ce a împiedicat sportivii să stabilească timpi mai buni. Mihai Pîslaru este deja calificat la Campionatul European de juniori 2, în cadrul probei de 400 m, competiţie programată să se desfăşoare în perioada 14-17 iulie, la Tbilisi, în Georgia. Ar mai fi de remarcat faptul că sunt pe punctul de a realiza baremul de calificare la respectiva competiţie continentală şi alţi patru atleţi de la gruparea ploieşteană, Andrei Năstăsache, Andreea Neagu, Radu Ciocănescu şi David Năstase.