Marian Dima
Pe lista sportivilor români calificaţi la Olimpiada de la Rio de Janeiro – listă destul de “subţire”, în comparaţie cu alte ediţii ale Jocurilor Olimpice – s-a adăugat şi luptătorul de “Greco-romane” Panait Ion Iulian. Sportivul de 35 de ani s-a calificat pentru a doua oară la Jocurile Olimpice, povestea lui Ion Panait fiind una emoţionantă. Acesta a activat la Clubul Caraimanul Buşteni, sub comanda antrenorului Mirel Stănciulescu, Panait trecând apoi la CS Dinamo Bucureşti, club unde este legitimat şi acum. Panait a crescut la Căminul “9 Mai” din Buşteni, un centru de plasament care, iată, are cu ce se mândri, sportivul câştigând medalia de aur la Turneul Mondial de Calificare din Mongolia, desfăşurat săptămâna trecută, în limita categoriei 66 de kg. Pentru acest turneu, Panait s-a pregătit, în ultima perioadă, în Germania.














