Bogdan Chitic

Echipa masculină de baschet CSM Ploieşti şi-a asigurat matematic prezenţa la turneul de promovare în Liga Naţională, după ce, vineri seară, a trecut cu 85-80, în „overtime”, de BCM Olimpic Baia Mare. A fost a patra victorie consecutivă pe teren propriu în faza semifinală pentru formaţia antrenată de Eugen Ilie, care şi-a consolidat locul secund în Liga I şi poate spera chiar la fotoliul de lider, la finalul întrecerii, dacă va învinge Politehnica Iaşi, în ultima etapă.
Până atunci, însă, Vlad Dumitrescu şi colegii săi se vor deplasa, la finalul săptămânii viitoare, la Timişoara, pentru „restanţa” cu Timba, din cadrul rundei a VIII-a. În weekend, bănăţenii au ieşit din zona locurilor 1-4, după ce au pierdut în Copou, cu Politehnica, scor 71-89, rezultat de care a avut grijă să profite Ştiinţa Bucureşti, învingătoare la Brăila, pe terenul ultimei clasate, scor 81-74.

Liga I, faza semifinală, etapa a IX-a:
CSM Ploieşti – BCM Olimpic Baia Mare 85-80
Politehnica Iaşi – Timba Timişoara 89-71
CS Cuza Sport Brăila – Ştiinţa Bucureşti 74-81
Clasament
1. Politehnica Iaşi (6-3) – 15 puncte
2. CSM Ploieşti (6-2) – 14 puncte
3. Ştiinţa Bucureşti (5-4) – 14 puncte
4. BCM Olimpic Baia Mare (5-4) – 14 puncte
5. Timba Timişoara (4-4) – 12 puncte
6. CS Cuza Sport Brăila (0-9) – 9 puncte
Etapa viitoare (15 mai): CSM Ploieşti – Politehnica Iaşi, BCM Olimpic Baia Mare – Ştiinţa Bucureşti, Timba Timişoara – CS Cuza Sport Brăila

Turneul de baraj „U14”, la Ploieşti

Clubul Sportiv Universitar Ploieşti va organiza, în perioada 6-8 mai, la Sala Sporturilor Olimpia, turneul de baraj pentru calificarea la faza finală a Campionatului Naţional „sub 14 ani”. Adversarele formaţiei pregătite de sârbul Ivan Gemaljevic vor fi echipele CSU Sibiu, ocupanta poziţiei a 4-a în cealaltă grupă semifinală, CSS Nr. 1 Phoenix Constanţa, câştigătoarea grupei a III-a de recalificare, şi CSS Viitorul Cluj Napoca, primul loc în grupa a IV-a de recalificare. Se va juca în sistem fiecare cu fiecare, pe parcursul a trei zile, şi, la final, primele două clasate vor obţine calificarea la turneul de elită, pentru locurile 1-8.