Petre Apostol
În jurul oraşului Boldeşti-Scăeni s-a desfăşurat, recent, prima etapă din cadrul circuitului de ciclism pe şosea Road Grand Tour, ajuns la cel de-al patrulea an de existenţă, organizat de ploieşteanul Alexandru Ciocan.
Intitulată sugestiv pentru zona în care s-a desăşurat concursul – „Drumul Vinului”, întrecerea a adunat la start 340 de ciclişti: 150 la tura scurtă (48 km) şi 190 la tura lungă (96 km). Este de remarcat prezenţa numeroasă la o competiţie de ciclism pe şosea, dezvoltarea acestui sport fiind obiectivul principal al organizatorilor.
Câştigător în clasamentul general al cursei a fost ploieşteanul Valentin Pleşea, format de antrenorul Constantin Ciocan la CS Petrolul Ploieşti, care acum face parte din noua echipă HC Cycling Team. Fostul campion naţional de contratimp al României, la tineret, a sosit cu timpul de 2.43,35 ore.
Tânărul ciclist ploieştean a fost urmat la o secundă de colegul şi antrenorul de la echipa HC Cycling Team, Marian Frunzeanu, de asemenea sportiv format la CS Petrolul Ploieşti, cu care a câştigat numeroase titluri naţionale.
Podiumul la general a fost completat de Attila Madaras, de la Dinamo BikeXpert, cu o întârziere de 20 de secunde.
În clasamentul feminin, câştigătoare a fost Beata Piringer (Giant Team), sosită pe locul 55 la general, cu timpul de 3.09,40 ore. Aceasta a fost urmată, la 38 de secunde, de sportiva originară din Urlaţi – Irina Dumitru (Dinamo BikeXpert), care a început ciclismul tot la CS Petrolul, sub îndrumarea antrenorului Constantin Ciocan.
La tura scurtă, în clasamentul general s-a impus Emanuel Stan, de la CS Otopeni (1.27,00 ore), urmat, la un minut şi 43 de secunde, de ploieşteanul de la CS Conpet Ploieşti, Gerhard Dumitrescu, pregătit de antrenorul Cornel Popa.
De menţionat şi victoria la categoria 40-49 ani a lui Nicuşor Panaitescu, tot de la CS Conpet, care s-a clasat al şaselea la general, cu timpul de 1.30,19 ore. De la clubul ploieştean s-au mai remarcat Alexandru Grozea, sosit al treilea la categoria 20-29 ani şi al zecelea în clasamentul open, şi Andreea Ciolacu, clasată pe locul al doilea la categoria fete U19.
De asemenea, de la CS Petrolul Ploieşti, juniorul Ionuţ Andrei Andrei a încheiat concursul al optulea, cu timpul de 1.30,20 ore, situându-se al treilea la categoria U19.
Despre prima etapă a circuitului Road Grand Prix, organizatorul Alexandru Ciocan a declarat: „Prima
cursă de șosea din an, oameni fericiți, oameni transpirați, oameni care se bucură să pedaleze împreună. Startul a fost dat împreună – amatori și profesioniști – dar clasamentele s-au făcut separat. Încă de la start au fost trei echipe care s-au remarcat: Dinamo BikeXpert, Tușnad Cycling Team și echipa nou-înființată HC Cycling Team (a existat și anul trecut, dar anul acesta chiar a explodat în bine). Per total a fost frumos. S-a simțit o creștere a numărului de participanți, lucru care ne bucură, pentru că, de fapt, acesta este obiectivul nostru: să aducem cât mai mulți oameni pe șoselele patriei!”.
Următoarea etapă a circuitului va avea loc la Mioveni, pe 21 mai – Turnirul Nobililor, iar în acest weekend, la Bucureşti, în jurul Stadionului „Lia Manoliu”, este programat primul concurs destinat exclusiv pentru copii, la care înscrierea este gratuită.
În Prahova mai sunt programate, în cadrul circuitului, cursele „Infernul Muntelui” (eveniment în care se vor desfăşura două etape, una de fond şi una de contratimp individual), la Sinaia, pe 18 şi 19 iunie, şi „Memorialul Constantin Vagneti”, la Ploieşti, în data de 3 iulie.














