Cristi Damian
Petrolistul Boldeşti nu a uitat episodul din turul campionatului, când a fost nevoită să facă două deplasări la Tulcea pentru a disputa jocul cu Delta Dobrogea. Partida a fost reprogramată la insistenţele dobrogenilor, deşi conform Regulamentului de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF) prahovenii trebuiau să câştige acel joc, întrucât tulcenii nu asiguraseră asistenţa medicală. De această dată altfel stau lucrurile, iar trupa din Boldeşti vrea astăzi să-şi ia revanşa şi să încurce socotelile la promovare ale tulcenilor. Pentru această întâlnire, tehnicienii Marian Ilie şi Marius Rădulescu pot conta pe toţi jucătorii importanţi, doar Al. Gheorghe şi M. Gheorghe sunt accidentaţi. Mai mult, conducerea clubului le-a promis lui Tudor, Micu&co. o primă substanţială dacă reuşesc să se impună în jocul care va începe la ora 17.00.
De partea cealaltă, dobrogenii sunt antrenaţi de primul antrenor al Petrolului din acest campionat, fostul international Tibor Selimes, iar de ieri sunt cazaţi la hotelul “Miraje” din localitatea ilfoveană Tâncăbeşti. În afară de partida “Boldeştinei”, în etapa a XIX-a din seria a II-a a Ligii a III-a se mai dispută următoarele întâlniri: Metaloglobus Bucureşti – Dinamo 2 Bucureşti, Voinţa Snagov – CS Tunari, Unirea 04 Slobozia – Viitorul 2 Constanţa, Viitorul Domneşti – Gloria Popeşti Leordeni, CSM Olteniţa – Juventus Bucureşti, Înainte Modelu va sta.














