Petre Apostol

Startul Campionatelor Naţionale de Şah pentru copii şi juniori se apropie tot mai mult, fiind programate peste două săptămâni, la Călimăneşti-Căciulata. Astfel, sportivii cluburilor ploieştene se pregătesc în această perioadă, iar la finalul săptămânii trecute şi-au verificat nivelul la ediţia a XXIX-a a Cupei „CSU Ploieşti”. La concursul organizat de CS Gambitul Damei Ploieşti au participat 24 de copii cu vârsta până la 14 ani. Competiţia a fost dominată de sportivi de la CSM Ploieşti, pregătiţi de antrenorul emerit Gheorghe Văsii şi soţia sa, Filoftia Văsii. Răzvan Chivu şi Antonia Ciapă, deşi au doar 10 ani, au ocupat primele două poziţii ale clasamentului general, încheind competiţia cu şase puncte la capătul celor şapte runde programate.
Pe ultima treaptă a podiumului de premiere s-a situat Darius Petre Cristinescu, de la CS Petrolul Ploieşti, elevul antrenorului Gheorghe Pepene încheind competiţia cu cinci puncte, fiind, la fel ca primii clasaţi, neînvins.
În ierarhia generală, poziţiile patru şi cinci au fost ocupate de încă doi sportivi de la CSM Ploieşti, Mihai Militaru, cu 5 puncte, care a câştigat şi concursul la categoria băieţi 10 ani, respectiv Rareş Anghel, cu 4,5 puncte, câştigător la categoria băieţi 8 ani.
Şi CS Petrolul Ploieşti a mai punctat prin Maria Ioana Mihalea, care, cu 4,5 puncte, s-a impus la categoria fete 10 ani, ocupând locul 6 în ierarhia generală.