Marcel Marin

CSO Plopeni – AFC Băneşti-Urleta 0-1 (0-1)
Stadion: „Gheorghe Şilaev”, Plopeni. Spectatori: circa 200. A marcat: -/Stăncescu (18).
CSO: Marinică – Cioc, Lungu, V. Sandu, Chejnoiu – O. Gheorghe, Copilu (74 M. Bălan), Trică (cpt), A.Vasile (85 Paraschivoiu) – Puiuleţ, C. Vlad. Antrenori: Daniel Dumitrache, Marius Voicilă.
AFC: Stroescu – Nichifor, G. Radu, Gânju (cpt), G. Dumitru (68 Sintulescu) – A. Popa, Ilioiu – Stăncescu (87 R. Constantin), Băcioiu, Petrescu – Turcu (81 Roşu). Antrenori: Ion Burchi, Robert Opanschi.
Avertismente: Copilu (55), Puiuleţ (69), O. Gheorghe (78)/A. Popa (42), Gânju (49), Ilioiu (60), Stăncescu (65), Băcioiu (78).
Arbitri: Ionuţ Neagu (Poienarii APostoli) – Emil Mateescu şi Mihai Vizitiu (ambii, din Ploieşti). Observator: Marian Popa (Ploieşti).
Jucătorul meciului: Adrian Stăncescu (AFC Băneşti).

Unul dintre jocurile tari ale etapei a XIX-a din Liga A Prahova s-a desfăşurat vineri după amiaza la Plopeni, între echipa locală CSO şi AFC Băneşti-Urleta, ambele formaţii aflându-se în partea superioară a ierarhiei. Partida găzduită de stadionul ”Gheorghe Şilaev”, arenă aflată într-o degradare evidentă, a respectat statutul de derbi, dar din păcate s-a consemnat doar un singur gol marcat.
Startul partidei a fost fulminant, ambele echipe trecându-şi în cont ocazii de gol, gazdele prin Puiuleţ (minutul 3), în vreme ce oaspeţii prin Stăncescu (5). De altfel, mijlocaşul ofensiv al vizitatorilor avea să „se răzbune” în minutul 18, când a primit o pasă de la Băcioiu şi „Castroman” – aşa cum este alintat de către prieteni, a trimis un trasor de la 25 de metri, care înainte să intre în poartă a nimerit şi bara! Până la pauză ambele grupări au mai avut câteva şanse de gol, dar momentul culminant al jocului s-a petrecut în minutul 49, când centralul Ionuţ Neagu a dictat o lovitură de pedeapsă în favoarea gazdelor, la un henţ al lui Gânju, dar fundaşul central Lungu a fost „ghicit” de Stroescu. Imediat a urmat o nouă şansă de gol a localnicilor, irosită de Puiuleţ (53), pentru ca până la final plopenarii să domine teritorial, dar fără să găsească drumul spre gol. În schimb, băneştenii au preferat contraatacuri tăioase, în special prin Stăncescu, Petrescu sau Băcioiu, însă şuturile acestora au fost respinse de tânărul Marinică.
Scorul final a fost 1-0 pentru AFC Băneşti, meci în care „one man show” a fost marcatorul singurului gol, Adrian Stăncescu, care i-a încântat pe cei prezenţi în tribună cu driblingurile, fentele şi şuturile sale.